Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, le-a transmis duminică liberalilor că urmează o perioadă tulbure, însă a subliniat că nu se lasă judecat de actuala majoritate din Parlament şi că doreşte câştigarea alegerilor viitoare.
"Intrăm într-o perioadă tulbure. Haideţi să fim cinstiţi, cu 21% în Parlamentul României şi cu o susţinere eterogenă care este asigurată de mai multe grupuri politice cărora celor mai mulţi le mulţumesc pentru sprijinul pe care ni l-au dat, dar în multe situaţii gândesc altfel ca noi, sunt încă prizonierii unor alte concepte de dezvoltare a României. Cu 22% este foarte greu să guvernezi România", a spus Orban, la Consiliul Naţional al PNL.
El a amintit de guvernarea liberală din 1876 - 1888 sub Ion I.C. Brătianu şi le-a transmis liberalilor că trebuie să câştige viitoarele alegeri.
"Nu ştiu ce se va întâmpla în Parlament, dar vă spun clar: nu mă las judecat de actuala majoritate din Parlament care nu are nicio legătură cu interesele României. Nu mi-e teamă de ei şi, indiferent ce se va întâmpla în următoarea perioadă, noi avem un singur lucru de făcut: să răspundem aşteptărilor românilor, să ne ducem pentru fiecare român, să le arătăm visul nostru, credinţa noastră şi puterea de a realiza, să reuşim în toate alegerile care vor urma indiferent că sunt alegeri într-un tur, în două tururi, alegeri directe, indirecte, că vor fi parlamentare la termen sau anticipate - să câştigăm alegerile", a menţionat Orban.