x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Păunescu: ” Nu pot tăcea când mi se acordă privilegii care nu-mi trebuie”

Păunescu: ” Nu pot tăcea când mi se acordă privilegii care nu-mi trebuie”

29 Sep 2008   •   00:00

Preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, senatorul PSD Adrian Păunescu, şi-a anunţat, luni, demisia din comisia parlamentară de anchetă a activităţii Institutului Cultural Român, precizând că toată viaţa "a fost eficace în poziţia de avocat, nu de procuror".



Preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, senatorul PSD Adrian Păunescu, şi-a anunţat, luni, demisia din comisia parlamentară de anchetă a activităţii Institutului Cultural Român, precizând că toată viaţa "a fost eficace în poziţia de avocat, nu de procuror".
Păunescu a spus că recenta sa numire ca membru în comisia parlamentară "care trebuie să verifice contabil, pe ce lucruri s-au cheltuit fondurile de la Institutul Cultural Român" nu este potrivită pentru el, făcând această afirmaţie după ce, timp de mai multe zeci de minute, a vorbit despre o serie de intervenţii ale sale în favoarea unor persoane persecutate în regimul comunist.
"După cum puteţi să vă daţi seama, toată viaţa eu am fost eficace în poziţia de avocat, nu de procuror", a menţionat el, afirmând că "nu este pentru el" numirea în acestă comisie. "Nu accept să mi se ia drepturi, dar nici nu pot tăcea când mi se acordă privilegii care nu îmi trebuie, ba nu mi se potrivesc", a spus senatorul social-democrat.
Păunescu a precizat că vacantează locul pe care îl ocupa în comisia parlamentară. "Contaţi pe mine în toate acţiunile care nu implică reflexe de procuror, pe care nu le am", a arătat Adrian Păunescu, care şi-a declarat convingerea că senatorii care alcătuiesc comisia de anchetă "vor reuşi să ajungă la adevăr" şi fără el.
Senatul a înfiinţat, în data de 24 septembrie, o Comisie de anchetă privind activitatea Institutului Cultural Român, în perioada 2005-2008, referitor la eficienţa cheltuirii fondurilor alocate de la bugetul de stat de către această instituţie.
"Susţinem acest demers, în urma numeroaselor semnale negative formulate atât în presa din România, cât şi în cadrul comunităţilor româneşti din SUA, legate de expoziţia de la ICR New York din vara acestui an, semnale care au pus în discuţie eficienţa cheltuirii banilor publici de către instituţia menită să reprezinte cultură română peste hotare", se arată în solicitarea semnată, printre alţii, de senatorii Ion Iliescu, Nora Rebreanu, Anghel Iordănescu, Şerban Nicolae,Corneliu Vadim Tudor, Irina Loghin şi Norica Nicolai.

×
Subiecte în articol: politic