x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PDL vrea să bage Opoziţia în puşcărie

PDL vrea să bage Opoziţia în puşcărie

de Adriana Duţulescu    |    18 Iun 2010   •   00:00
PDL vrea să bage Opoziţia în puşcărie
Sursa foto: Jurnalul Foto/

Roberta Anastase şi Sever Voinescu i-au ameninţat pe liderii PSD şi PNL că PDL va face plângeri penale împotriva deputaţilor liberali şi social-democraţi care luni noaptea au făcut lanţ uman în jurul urnelor de vot, în timpul scandalului provocat de repunerea la vot a postului de judecător la Curtea Constituţională.



Ameninţarea a fost rostită în cadrul şedinţei de miercuri a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, în toiul unei discuţii foarte tensionate, în care reprezentanţii PSD şi PNL i-au cerut Robertei Anastase o mulţime de lururi neplăcute pentru ea şi pentru PDL.

Astfel, liberalul Dan Motreanu i-a cerut să facă publică lista angajaţilor de la cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, având în vedere informaţiile potrivit cărora s-au înregistrat cheltuieli bugetare foarte mari pentru consilierii personali ai Robertei Anastase. Replica acesteia a fost: "Să începem prin a face publică lista consilierilor lui Bogdan Olteanu", Bogdan Olteanu nemaifiind preşedinte al Camerei din 2009.

Liberalul Mihai Voicu i-a solicitat secretarului general al Camerei să informeze Biroul Permanent în legătură cu situaţia Monicăi Ridzi, adică să spună dacă aceasta se află sau nu în concediu medical, deoarece de şase luni Comisia Juridică nu poate analiza solicitarea DNA privind percheziţia Monicăi Ridzi în dosarul "2 Mai" din cauză că aceasta susţine că se află în concediu medical. Solicitarea lui Voicu a fost respinsă de reprezentanţii PDL. Şi Adrian Năstase a avut o cerere, şi anume să se pună în aplicare regulamentul Camerei Deputaţilor, care spune că, în absenţa preşedintelui, vicepreşedinţii conduc şedinţele de plen prin rotaţie. "Nu se poate să conducă acelaşi vicepreşedinte la fiecare şedinţă", a explicat Năstase, referindu-se la pedelistul Ioan Oltean. Roberta Anastase a refuzat cererea liderului PSD, spunând că ea nu vrea pur şi simplu să cedeze conducerea şedinţelor celor de la Opoziţie.

Pe fondul acestor presiuni făcute de PNL şi PSD, Roberta Anastase şi Sever Voinescu au pus în discuţie subiectul plângerilor pe care PDL intenţionează să le depună împotriva celor câteva zeci de deputaţi social-democraţi şi liberali care s-au opus luni seară reluării votului pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională. De altfel, cu o zi înainte, vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu anunţase că cere Secretariatului General al Camerei Deputaţilor să depună plângere penală împotriva deputaţilor din opoziţie care se fac vinovaţi de distrugere şi de împiedicarea exercitării votului în cadrul şedinţei de luni noapte.

×
Subiecte în articol: politic opozitie PDL amenintare