Liderii liberali cer o majorare de 15% pentru toate pensiile, însă social-democraţii vor ca doar pensiile mici să fie majorate substanţial.
Indiferent de decizia finală, majorarea pensiilor nu trebuie să depăşească rata inflaţiei, susţine ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, deoarece românii ar fi loviţi din nou de un val de scumpiri.
În acest sens, şi Ministrul Muncii, Marius Budăi, dă asigurări că pensiile vor fi majorate de la 1 ianuarie 2023.
Scandal în Parlament pe pensiile speciale
Scandalul continuă şi în Parlament, după ce Guvernul s-a angajat să elimine pensiile speciale până la finalul acestui an.
Dacă obiectivul nu este atins, România pierde banii din PNRR. Aşadar, Opoziţia îi cere ministrului Muncii să vină cu explicaţii.
Creşterea vârstei de pensionare şi stabilirea unor corecţii fiscale astfel încât nicio pensie să nu depăşească salariul sunt câteva dintre recomandările făcute de Banca Mondială.
"E clar că pensiile vor creşte de la 1 ianuatie 2023 şi vom avea măsuri de sprjin. În 2-3 zile anunţăm procentul, să nu mai fie discuţii.
Pensiile speciale nu cresc, ca să lămurim", a precizat ministrul Muncii, Marius Budăi, la Antena 3 CNN.
Marius Budăi, clarificări privind creşterea pensiilor şi salariilor
Majorarea pensiilor, mărul discordiei din coaliţie
PNL- majorare de 15% pentru toate pensiile
PSD - majorare de 6,2% pentru toate pensiile
Neînţelegeri în Parlament din cauza pensiilor speciale
- Guvernul trebuie să elimine pensiile speciale până la finalul anului
- Opoziţia cere ministrului Muncii să vină cu soluţii.
Reacţie după anunţul Comisiei Europene privind pensiile românilor
"Această majorare de acum nu este afectată de acest procent", a spus ministrul Muncii la Antena 3 CNN.
"Problema este pentru majorările următoare și pentru rezolvările inechităților.
Însă, răspunsul venit de la Comisia Europeană, la inițiativa unei publicații din România, a fost un răspuns care a fost scris în conformitate de funcționari probabil de la Comisia Europeană, în conformitate cu PNRR actual.
Este un răspuns care nu include discuțiile politice, discuțiile politice de prim nivel cum le-am avut, de exemplu, eu, împuternicit de Marcel Ciolacu şi de PSD, cu comisarul pentru muncă", a declarat ministrul Muncii la Antena 3 CNN.