Vot pentru schimbare sau pentru continuitate, un vot cu noroc, un vot-cadou de Moş Nicolae, un vot pentru normalitate, un vot pentru echipă sau unul explicit pentru Mircea Geoană. Cam acestea au fost opţiunile principalilor lideri politici care şi-au exercitat ieri dreptul de vot.
Ora 8:30. Sâncraiu de Mureş. Marko Bela, preşedintele UDMR, a dat un vot pentru schimbare şi o guvernare stabilă, sprijinită de o majoritate parlamentară transparentă. Marko şi-a sugerat mai mult decât explicit opţiunea pe care a avut-o la vot. "Noi optăm pentru o schimbare şi eu am votat pentru schimbare şi nu numai în ceea ce priveşte funcţia de preşedinte al României, fiindcă această schimbare, sunt convins, va implica şi o schimbare în ceea ce priveşte viaţa noastră politică, stabilitatea guvernamentală.Deci am optat pentru un Guvern stabil, susţinut de o majoritate transparentă din Parlament, am votat pentru un prim-ministru ca domnul Klaus Iohannis, am votat pentru înţelegere şi reconciliere în societate", a spus Marko Bela, citat de Mediafax.
• Aniela Nine
Ora 9:00. Colegiul Economic "A.D. Xenopol", Bucureşti. Fix la ora anunţată, preşedintele Traian Băsescu, ducându-şi soţia de braţ şi urmat de cele două fiice, Elena şi Ioana, s-a prezentat la secţia de vot din Strada Traian. Pe trotuarul din faţa secţiei de votare, dar şi în curtea şcolii, Băsescu a avut parte de o primire triumfală, fiind aşteptat şi întâmpinat cu aplauze de câţiva zeci de susţinători.
Din politeţea şefului secţiei de votare, care a decretat zâmbind că domnul preşedinte trebuie lăsat ultimul pe listă, doamnele din familia prezidenţială au primit primele buletinele de vot, mai întâi Maria Băsescu şi apoi şi Elena Băsescu, astfel încât atunci când preşedintele se pregătea să intre în cabina de vot, ele deja îşi exprimaseră alegerea. Cu buletinul de vot ştampilat în mână, Băsescu s-a amuzat de cât de "greu" i-a fost să aleagă şi apoi, cu un "gata, să fie cu noroc!", a făcut vânt opţiunii sale în urnă.
A urat apoi "La mulţi ani" celor care ieri şi-au serbat onomastica de Sfântul Nicolae, dar nu a uitat să le transmită un mesaj şi oamenilor din localitatea unde şi-a anunţat candidatura. "Mă gândesc azi şi la locuitorii din Sânnicolau Mare, unde mi-am anunţat candidatura, şi lor le doresc «La mulţi ani!»", a spus preşedintele. A refuzat apoi să răspundă la întrebări politice, şi-a luat soţia de braţ şi apoi, de pe coridorul secţiei de votare, şi-a recuperat fiica cea mare, Ioana, care nemaiavând acelaşi domiciliu cu restul familiei nu avusese dreptul să voteze la Xenopol, şi s-a îndreptat către ieşire, unde scena primirii cu aplauze s-a repetat.
• Aniela Nine
Ora 10:00. Cluj-Napoca. Premierul interimar Emil Boc votează la secţia organizată la Şcoala Generală "Radu Stanca" din Cluj-Napoca, împreună cu soţia. După vot, Boc a declarat că a optat pentru un preşedinte care să continue procesul de modernizare a ţării, şi nu unul care "să întoarcă România cu faţa spre trecut". "Am votat, de asemenea, pentru un preşedinte care să asigure că prin ceea ce vor face românii, politicienii, vom ajunge şi în spaţiul Schengen, vom ajunge să aderăm şi la moneda euro şi vom aduce prosperitatea pe care românii o doresc", a spus Boc. La ieşirea de la secţia de votare, Boc s-a întâlnit cu membri ai conducerii PSD Cluj şi PNL Cluj, cu care a dat mâna.
Ora 10:00. Liceul "Jean Monnet", Bucureşti. Mircea Geoană a venit la vot afişând o relaxare voită şi povestind despre cadourile de Moş Nicolae făcute copiilor săi, Alexandru şi Ana, care l-au însoţit la secţia de votare. Întrebat ce a primit de la Moş Nicolae, liderul PSD a spus că speră să-şi primească cadoul diseară. "N-am primit, pentru că încă n-am fost cuminte, dar dimineaţă am fost în cameră la copii, deşi sunt puţin mai mari.
Trebuie să recunosc că n-am văzut ghetuţele aşa de bine lustruite cum le făceam eu când eram de vârsta lor, dar au primit Alexandru şi Anamaria din partea mea şi a Mihaelei, obişnuitele cadouri de Moş Nicolae. Sper ca diseară să primesc ceva", a mărturisit candidatul PSD.
Geoană a mai spus că după vot va merge la mama sa să o ajute să meargă la vot, iar după aceea se va duce împreună cu ea să se reculeagă şi pentru "un moment împreună" la mormântul tatălui său. Mircea Geoană a declarat că a votat pentru stabilitate şi unitate, făcând apel către români să meargă la vot. "Votez cu gândul la stabilitate şi la unitate, votez cu gândul la românii care au în această perioadă dificultăţi, votez cu gândul la românii din ţară şi din străinătate. Votez cu gândul la familia mea şi la familiile tuturor românilor din ţară şi de oriunde s-ar afla.
Să dea Dumnezeu ca această zi de Sfântul Nicolae să fie o zi frumoasă şi să avem alegeri democratice şi corecte, pentru că se uită întreaga Europă şi întreaga lume la noi. Dumnezeu să ne dea gândul cel bun. Sunt convins că în această zi de Sfântul Niculae vom avea înţelepciunea să alegem unitate, stabilitate şi speranţa unui nou început!", a declarat preşedintele PSD.
Mircea Geoană şi-a exprimat speranţa că vor veni mulţi oameni la vot şi le-a transmis că i-ar face plăcere să primească voturile lor. "Eu sper să vină cât mai mulţi români la vot şi cetăţeni ai acestei ţări, pentru că miza este dincolo de numele unui candidat sau altuia, a unei sigle de partid sau a alteia, este vorba despre destinul acestei ţări. Am spus-o în aceste săptămâni şi luni, miza alegerii viitorului preşedinte depăşeşte persoana unui om.
Este vorba despre opţiune între două viziuni de societate, este vorba despre opţiunea despre ce fel de Românie vrem să avem în următorii 5, 10 sau 20 de ani şi de aceea vă îndemn să veniţi la vot. Dacă veţi vota cu mine, asta îmi va face foarte mare plăcere, dar indiferent cum doriţi să votaţi, veniţi la vot şi exprimaţi-vă liber şi democratic opţiunea şi preferinţa dumneavoastră", a mai spus prezidenţiabilul PSD.
• Adriana Duţulescu
Ora 10:30. Liceul "Jean Monnet", Bucureşti. La ieşirea de la urne, Geoană s-a întalnit cu oamenii de afaceri Viorel Păunescu şi Dinu Patriciu căruia i-a strâns mâna şi i-a spus "vorbim". Mihaela Geoană l-a sărutat pe Dinu Patriciu. Patriciu s-a întâlnit şi cu Ion Iliescu, sosit şi el să voteze la aceeaşi secţie. Dinu Patriciu a început să râdă şi a spus "Vor crede toţi că ne-am înţeles".
"Asta a fost aranjată", a replicat, râzând şi el, Ion Iliescu. Preşedintele de onoare al PSD a declarat la ieşirea de la urne că a votat pentru schimbare, deoarece ultimii cinci ani au fost "ani pierduţi" pe plan intern şi extern, şi a apreciat că această campanie electorală a fost "cam dură". "Cred că majoritatea oamenilor înţeleg că nu se mai poate continua în modul în care a mers ţara în aceşti ani şi trebuie să aducem normalitate, respect reciproc, condiţii normale de funcţionare a instituţiilor, de conlucrare între instituţii. Asta cred că a înţeles toată lumea.
Altminteri, şi în plan intern şi în plan extern au fost cinci ani pierduţi pentru ţară", a declarat Ion Iliescu. El a apreciat că această campanie electorală a fost "cam dură" şi că în anii '90 exista mai mult "respect reciproc". "A fost cam dură, mă rog, sigur nu-s lucruri comparabile, am avut perioade chiar mai dense, mai tensionate în anii '90, dar parcă exista şi ceva mai multă răspunedere civică, respect reciproc, chiar dacă erau foarte dure confruntările politice", a spus Iliescu.
• Adriana Duţulescu
Ora 11:00. Şcoala nr. 73, Bucureşti. Liderul PNL, Crin Antonescu, îşi face apariţia pentru a vota. A venit singur, a votat repede şi a dat o declaraţie scurtă. Spune că a venit la vot cu gândul "de a elibera România de un coşmar, cu gândul de a vota o schimbare". "Sper ca foarte mulţi români să vină astăzi cu acest gând, acela de a da României o şansă la normalitate, la schimbarea în direcţia bună, la eliberarea de tot ceea ce înseamnă acest capitol negru", a adăugat Antonescu.
Ora 12:10. Cotroceni, Bucureşti. Corneliu Vadim Tudor, liderul PRM, l-a votat ieri pe Mircea Geoană, candidatul PSD la prezidenţiale, în Bucureşti, la secţia de votare de la Şcoala Generală nr. 150, fiind însoţit de soţie, cele două fiice şi de susţinătorii săi. "Am votat cu Mircea Geoană, în primul rând că partidele noastre sunt destul de asemănătoare, suntem partide de centru stânga, dar şi pentru faptul că el este un om civilizat, un om căruia personal nu am ce să îi reproşez.
M-au deranjat unele lucruri la echipa sa, dar în comparaţie cu coşmarul numit Traian Băsescu, Mircea Geoană este un om, cum zic ei, prezentabil", a declarat acesta. Vadim a oferit celor din secţia de votare CD-uri cu muzică românească şi trei cărţi ale cărui autor este. Întrebat de un susţinător de ce nu i-a îndemnat cu cine să voteze pe cei care l-au votat în primul tur, Vadim a explicat că nu poate să îi spună cuiva pe cine să voteze şi pe cine nu.
• Ioana Bugean
"Am votat pentru echipa mea"
Ora 11:25. Sibiu. În premieră pentru istoria Sibiului, care de reportaje tv, posturi de radio, jurnalişti români şi străini au transmis de la Sibiu votul unui lider local. Şi nu unul oarecare, ci chiar primarul Klaus Iohannis, aflat la al treilea mandat, dar mai mult ca niciodată în faţa unui provocator mandat de prim-ministru oferit de PSD-PNL. Alături de soţie, primarul Iohannis a ajuns la secţia de votare la ora 11:22, aşa cum îşi anunţase prezenţa. Câteva mâini de alegători strânse, câteva saluturi scurte şi intrarea în Şcoala Generală nr. 4 din Sibiu
s-au făcut fără prea mult protocol. Mai puţin de două minute au fost necesare pentru ca familia Iohannis să îşi exprime votul prentru turul doi al prezidenţialelor.
"Este un proces de votare mai simplu decât în primul tur şi cred că se desfăşoară în condiţii bune. Am votat pentru echipa mea. De la viitorul preşedinte îmi doresc să fie un adevărat preşedinte pentru români", a declarat Iohannis. El l-a aşteptat cu Moş Nicolae fără prea mari pretenţii. "De la Moş Nicolae, cred că nu putem vorbi de cadouri. Cadoul pe care îl aştept privat, este extrem de simplu. Sănătate pentru familia mea şi pentru mine. Dar ceea ce aştept de la procesul electoral este să avem un vot corect. Este lucrul cel mai important." Cât priveşte şansele lui Mircea Geoană de a câştiga alegerile, Iohannis declara ieri că "are şanse bune".
• Dan Tomozei