Ministrul Agriculturii a explicat că Planul Național Strategic (PNS) 2023-2027 prevede ajutoare pentru fermierii care au grijă de vaci, tocmai pentru că aceste animale ar fi „persecutate” la nivel mondial.
„Este pentru prima dată în România când introducem bunăstare pentru taurine, fie taurine de carne, fie de lapte. Ştim foarte bine că această specie se află într-un moment dificil. Peste tot la noi cunoaşteţi acest lucru.
E o greutate formidabilă generată şi de seceta pe care am avut-o, pe care aţi gestionat-o în primul rând cu buzunarul dumneavoastră, mai puţin în această zonă, dar şi aici taurina, vaca de lapte, acum este duşmanul număr unu al planetei, a devenit principalul poluator.
Toate cătările acuzelor sunt între coarnele vacii, vaca e de vină pentru tot. În condiţiile în care ştim foarte bine că ecosistemul trebuie să rămână într-o corelaţie optimă, iar planta fără animal sau terenuri fără animal nu există. Cum nu poate exista zootehnie fără producţie vegetală, cum de altminteri nu poate fi industrie prelucrătoare din zootehnie dacă n-ai animal. Păi despre ce vorbim aici?
Acest ecosistem care, pe de o parte, menţine nuanţa biodiversităţii şi interesului european şi nu numai, trebuie să îl vedem în realitatea lui şi în dimensiunea lui pentru a putea mergem mai departe. Şi de aceea introducem bunăstarea pentru prima dată ca formă de sprijin, introducem plata pe lapte şi taurină”, a declarat Daea.
Comisia Europeană a aprobat joi o schemă de ajutoare în valoare de 44 milioane euro (217,7 milioane de lei) notificată de România pentru sprijinirea crescătorilor de bovine, în contextul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022 şi modificat ulterior la 20 iulie 2022 şi la 28 octombrie 2022. În cadrul schemei, ajutorul va fi acordat sub formă de granturi directe. Obiectivul schemei este de a-i compensa pe beneficiarii eligibili pentru o parte din costurile suplimentare provocate de creşterea preţurilor la combustibili, energie şi furaje şi de-a ajuta să depăşească dificultăţile financiare legate de actuala criză geopolitică.
S-a constatat că schema-cadru de ajutoare a României îndeplineşte condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză. În special, ajutorul nu depăşeşte 250.000 euro per beneficiar şi va fi acordat până cel târziu la 31 decembrie 2023. Comisia a concluzionat că schema de ajutoare acordată de România este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză. Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.