x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Legea privind plafonarea prețurilor la energie electrică a fost adoptată în Parlament. Modificări importante față de varianta Guvernului

Legea privind plafonarea prețurilor la energie electrică a fost adoptată în Parlament. Modificări importante față de varianta Guvernului

de Redacția Jurnalul    |    23 Noi 2022   •   13:10
Legea privind plafonarea prețurilor la energie electrică a fost adoptată în Parlament. Modificări importante față de varianta Guvernului
Sursa foto: Lucian Alecu

Legea privind plafonarea prețurilor la energie electrică a fost adoptată de plenul Camerei Deputaților. Clienții casnici vor plăti 0,68 lei/kWh pentru un consum mediu lunar care este mai mic de 100 KWh inclusiv.

Legea a fost adoptată cu 177 de voturi pentru, 77 împotrivă și 11 abțineri.

Camera Deputaților este for decizional, iar legea va ajunge pe masa președintelui Klaus Iohannis pentru a fi promulgată.

Prețul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică va fi, potrivit amendamentelor adoptate:

  • 0,68 lei/kWh pentru clienții casnici al căror consum mediu lunar este mai mic de 100 KWh inclusiv, pentru clienții casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, pentru clienții casnici care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învățământ, precum și pentru familiile monoparentale.
  • 0,80 lei/kWh pentru clienții casnici al căror consum lunar este de maximum 255 kWh
  • 1 leu/kWh pentru IMM-uri, spitale, școli, creșe, grădinițe, biserici, instituții publice, Metrorex, industria pharma, institute de cercetare, aeroporturi.
  • 1,3 lei/kWh pentru clienții casnici al căror consum lunar este de peste 255 kWh și pentru industria mare

Prețurile se vor raporta fie la consumul lunar, pentru cei care trimit indexul, fie pe media la 3 luni (regularizare)

×