x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL, cu jalba la Ciorbea, plecat în SUA

PNL, cu jalba la Ciorbea, plecat în SUA

de Gabriela Antoniu    |    18 Oct 2018   •   09:46
PNL, cu jalba la Ciorbea, plecat în SUA

Liberalii au depus ieri la Avocatului Poporului o solicitare de contestare la Curtea Constituţională a Ordonanţei de Urgenţă pe legile Justiţiei, cu sesizarea aferentă. Numai că tot ieri Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a intrat în concediu şi a plecat în SUA.

"Am depus o sesizare la Avocatul Poporului, pentru a solicita acestuia să ceară Curţii Constituţionale să analizeze constituţionalitatea prevederilor stipulate în ordonanţa 92, ordonanţa infamă elaborată de Tudorel Toader", a anunţat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a anunţat însă că în perioada 17-30 octombrie se află în SUA, într-un concediu programat de acum şase luni. El a precizat că biletele de avion şi serviciile hoteliere le-a plătit din 2 septembrie 2018. Cu toate acestea, Ciorbea dă asigurări că toate petiţiile privind OUG 92/2018 sunt analizate de către specialiştii Biroului contencios constituţional şi recurs în interesul legii, care vor examina argumentele prezentate de petenţi, urmând apoi să fie luată o decizie.

Dancă a spus că gestul lui Ciorbea este o sfidare “de nepermis, inacceptabilă” avertizându-l că ar putea depune o plângere penală împotriva sa.

Pe lângă solicitarea depusă la Avocatul Poporului, liberalii vor depune săptămâna viitoare şi o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

Liberalii îi transmit lui Ciorbea că, dacă nu dă curs solicitărilor lor de sesizare a CCR, el nu mai este Avocatul Poporului, ci este duşman al poporului şi vor face toate demersurile, inclusiv de natură penală, pentru a-l aduce în matca atribuţiilor de serviciu

 Distribuie pe Facebook

 

×
Subiecte în articol: Victor Ciorbea