Noua conducere a PNL a depus în această dimineaţă, la BEC, listele candidaţilor la alegerile pentru Parlamentul European şi cele peste 540.000 de semnături strânse pentru susţinerea acestor candidaţi. Însoţit şi de o bună parte a candidaţilor pentru euroalegeri, preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat că această campanie va reprezenta un test pentru capacitatea de mobilizare a formaţiunii, scrie Antena3.ro.
Recunoscând că PNL porneşte cu "emoţii" în această campanie electorală, Antonescu a subliniat că liberalii care candidează pentru PE "şi-au dovedit capacitatea de a se adapta la nivelul parlamentarismlui european". Antonescu şi-a exprimat speranţa că această campanie se va axa pe teme europene, care interesează pe români pentru viaţa lor de zi cu zi, pentru activitatea lor economică, dar şi pentru dezvoltarea şi dinamica economiei societăţii româneşti."Întotdeauna e normal să ai emoţii, dar pornim cu încredere în această campanie, suntem pregătiţi pentru a trimite încă o dată - mai mulţi sper de data aceasta -parlamentari care să reprezinte România în Europa cu succes. Această campanie va însemna un test pentru capacitatea de mobilizare a partidului. Abia aşteptăm să înceapă propriu-zis campania, pentru că avem ce spune românilor, şi-mi exprim speranţa că această campanie electorală se va axa pe teme europene. Poate că, în aceste condiţii de criză economică şi financiară , vom fi în fine atenţi la ceea ce contează cu adevărat sau ceea ce face dezvoltarea unei ţări ", a spus Antonescu.
Potrivit liderului PNL Radu Stroe, liberalii au strâns peste 540.000 de semnături pentru depunerea candidaturilor.
Lista PNL pentru PE e deschisă de vicepreşedintele partidului Norica Nicolai, secondată de Adina Vălean - Prahova. Pe locul 3 pe lista PNL este Renate Weber - Sector 3, pe 4, Ramona Mănescu - Sector 6, 5. Cristian Buşoi - Timiş, 6. Ben - Oni Ardelean - Hunedoara, 7. Ovidiu Silaghi - Satu Mare, 8. Csibi Magor Imre - Harghita. Aceste locuri sunt oficial considerate eligibile de către conducerea PNL. Surse liberale suţin însă că liberalii contează în fapte pe pucoare a cel mult 6 mandate de eruodeputaţi.
Următorii ocupanţi ai locurilor neeligibile sunt Cătălin Turliuc, Cristian Cojocaru, Ionel Muscalu, Iulian Surugiu, Radu Puşcariu, Eduard Hellvig, Roberto Dietrich, Camelia Ghiveciu, Alexandru Morţun. Pe locul 17 PNL a operat o nouă modificare, Alexandru Morţun luând locul Paul Eduard Kmen. Este urmat pe lista finală de Cristian Ghibu, Nechita Oros, Liviu Popescu, Gabriel Săvulescu.
O nouă modificare a fost executată şi în cazul poziţiei 22. Adrian Tase a fost înlocuit cu Dumitru Cosmescu, urmat de Ludovic Orban. Locul 24 a fost primit de Gabriel Lungu, deşi iniţial era rezervat pentru Horia Tama, iar pentru locul 25, Radu Roatiş a fost schimbat cu Andrei Petrescu.
Pe locul 26 a fost avansată Doina Eufrosina Carp în locul lui Dumitru Cosmescu, pe următoarele locuri clasându-se Ovidiu Zamfirescu, Victor Ionescu, Daniel Purghel, Florin Ciurariu, Iulian Georgevici, Arin Avramescu, Romeo Stavarache, Ingrid Zaarour. Pe ultimul loc este înregistrat Florentin Moşteanu în locul Eufrosinei Carp.
Cei zece candidaţi PNL de rezervă sunt: Romeo Stavarache, Ingrid Zaarour, Doina Eufrosina Carp, Hubert Petru Ştefan Thuma, Viorel Călin, Aura Pohoaţă, Relu Fenechiu, Miricia Muntean, Anreeea Lambru şi Claudia Benchescu. (V.A.)