x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Băsescu este un mare iubitor de dosare şi are ocazia, în sfârşit, să le trăiască pe pielea lui

Ponta: Băsescu este un mare iubitor de dosare şi are ocazia, în sfârşit, să le trăiască pe pielea lui

11 Noi 2018   •   21:57
Ponta: Băsescu este un mare iubitor de dosare şi are ocazia, în sfârşit, să le trăiască pe pielea lui

Victor Ponta a declarat, duminică seara, că nu se bucură pentru că Traian Băsescu a fost audiat la DNA, dar nici nu suferă, însă a precizat că fostul preşedinte este un "mare iubitor de dosare şi are ocazia să le trăiască pe pielea lui".

"Domnul Băsescu este un mare iubitor de dosare şi are ocazia, în sfârşit, să le trăiască pe pielea lui. Nu mă bucur, dar nici nu pot să spun că sufăr după Băsescu (...) Nici nu ştiu de ce a fost chemat (...) Îi plăcea cu dosarele, abia aştept să îl strigăm şi noi că e penal, nu?", a arătat Victor Ponta, la România TV.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost audiat, vineri, mai bine de trei ore, de procurorii anticorupţie, în calitate de martor într-un dosar.

La ieşirea din sediul DNA, Traian Băsescu a declarat că a fost audiat în calitate de martor într-o comisie rogatorie.

"Am fost martor la o comisie rogatorie", a spus Băsescu.

El nu a dat însă alte detalii legate de această comisie şi de ţara care a solicitat informaţii prin această metodă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: victor ponta Traian Băsescu