x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Se pare că cineva chiar şi-a propus să ne scoată din UE

Ponta: Se pare că cineva chiar şi-a propus să ne scoată din UE

10 Noi 2018   •   18:40
Ponta: Se pare că cineva chiar şi-a propus să ne scoată din UE

Fostul premier Victor Ponta a comentat sâmbătă informaţiile apărute în mass-media referitoare la o demisie din funcţie a ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, spunând că "se pare că cineva chiar şi-a propus să ne scoată din Uniunea Europeană".

"Sper ca această ştire "pe surse" să NU fie adevărată/ Victor Negrescu este unul dintre puţinii actuali miniştri chiar pregătit pentru funcţia sa, cu bune conexiuni pe plan european şi, aşa cum am spus de multe ori, unul dintre ultimii adevărat social-democraţi din conducerea actuală a PSD. Cel mai grav este faptul că Victor Negrescu este ministrul care a lucrat pentru pregătirea preluării de către România a preşedinţiei semestriale a Consiliului UE de la 1 ianuarie - ce mesaj transmitem noi la Bruxelles prin demisia sa? Şi marţi vom avea aprobată în Parlamentul European o rezoluţie extrem de negativă la adresa României - urmată de Raportul Comisiei Europene privind MCV (la fel de negativ)", a scris Ponta, pe Facebook.

 

×