x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta și Băsescu, consolări de milioane de euro

Ponta și Băsescu, consolări de milioane de euro

de Ion Alexandru    |    28 Ian 2021   •   07:35
Ponta și Băsescu, consolări de milioane de euro

Partidul lui Victor Ponta, Pro România, și PMP, formațiunea lui Traian Băsescu, la conducerea căreia s-a aflat până la sfârșitul anului trecut, au primit de la Autoritatea Electorală Permanentă undă verde să-și recupereze cheltuielile electorale efectuate la alegerile locale din luna septembrie. Celor două partide le-a fost aprobată rambursarea sumei totale de aproape 36 de milioane de lei. AEP a invalidat însă restituirea a 170.000 de lei, pe motiv că reprezintă cheltuieli efectuate cu încălcarea prevederilor legii privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. 

Partidul Mișcarea Populară a realizat, la alegerile locale din luna septembrie a anului trecut, venituri totale în sumă de 21.444.808,18 lei, conform raportului întocmit de Autoritatea Electorală Permanentă, în data de 23 decembrie, și publicat, zilele trecute, în Monitorul Oficial al României. Iar în alegeri, formațiunea în cauză a cheltuit 21.155.008 lei. După alegeri, mandatarul financiar al partidului a solicitat Autorității Electorale Permanente validarea rambursării către PMP a sumei de 21.154.315 lei. Însă în urma verificării documentelor financiare depuse, autoritatea a decis să valideze rambursarea a 21.144.142,15 lei. Conform documentului citat, paguba Partidului Mișcarea Populară este de 10.173,25 de lei, pe care AEP a invalidat-o de la rambursare, pe motivul încălcării mai multor articole din Legea nr. 334/2006.

 

Ponta o are mai mare. Paguba

În 24 decembrie, a fost întocmit un al doilea raport privind verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale ale Pro România, formațiunea condusă de Victor Ponta, cu ocazia alegerii autorităților administrației publice locale din anul 2020. Pro România a realizat, conform acestui document publicat, de asemenea, zilele trecute, în Monitorul Oficial, venituri electorale pentru alegerile locale în sumă de 15.539.955,35 de lei, din care contribuția proprie a candidaților s-a ridicat la 14.836.378,51 de lei. Mandatarul financiar al partidului a înaintat, ulterior, Autorității Electorale Permanente, rambursarea unor cheltuieli de campanie în sumă de 14.873.298,56 de lei, însă a primit numai 14.677.405,68 lei, restul de 158.972,83 de lei fiind invalidată la rambursare, pentru cheltuirea cu încălcarea legislației. Adunate, sumele primite înapoi de PMP și Pro România se ridică la 35.821.547,78 de lei, iar pierderile au ajuns la 169.146,08 lei.

 

Sub pragul de 5 la sută în 6 decembrie

Nici PMP, nici Pro România nu au întrunit pragul electoral de 5% pentru a accede în noul Parlament, ales la scrutinul din data de 6 decembrie 2020. Iar rambursările primite cu ocazia verificării documentelor financiare referitoare la alegerile locale reprezintă, fără doar și poate, o sursă de oxigen pentru aceste formațiuni. Totuși, se constată faptul că AEP a descoperit că o parte dintre cheltuielile efectuate la localele din septembrie au intrat în contradicție cu legislația în vigoare, respectiv că sumele de bani invalidate au provenit din alte surse de finanțare decât cele permise de legislația electorală, iar cheltuielile efectuate au depășit, la rândul lor, limitele aceleiași legislații.

 

USR-PLUS, rambursare de 14,2 milioane de lei

Autoritatea Electorală Permanentă a verificat rapoartele financiare electorale aferente alegerilor locale depuse și de mandatarii financiari ai formațiunilor USR și PLUS, cele două candidând ca Alianță în septembrie 2020. PLUS, formațiunea condusă de Dacian Cioloș, a realizat venituri de campanie în sumă de 3.846.589,63 de lei și a cheltuit 3.652.179,18 lei. Mandatarul financiar a solicitat Autorității Electorale Permanente rambursarea sumei integrale, însă AEP a validat spre restituire cu 17.112 lei mai puțin. În cazul Uniunii Salvați România, veniturile pentru campania electorală aferente alegerilor locale de anul trecut s-au ridicat la 11.445.199 de lei, din care a cheltuit 10.856.001,87 de lei. Pentru ca, în final, mandatarul financiar al partidului condus de Dan Barna să solicite Autorității Electorale Permanente rambursarea sumei de 10.615.386 de lei. AEP a validat restituirea a 10.561.205,12 lei și a invalidat suma de 54.207,88 lei. Partidul Național Liberal, al cărui raport cu privire la veniturile și cheltuielile de la alegerile locale din 2020 a fost, de asemenea, publicat în Monitorul Oficial, a cheltuit 45.172.870 de lei și a cerut rambursarea sumei de 43.543.186,37 de lei. A primit cu 248.945 de lei mai puțin. Conform acestui raport, liberalii au reușit să strângă în toamna anului trecut, numai pentru alegerile locale, venituri de 48.172.870,71 de lei, cea mai mare sumă declarată, la acest scrutin, dintre toate formațiunile politice competitoare.

×
Subiecte în articol: victor ponta Traian Băsescu