x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Un PDL condus de Blaga poate să fie o opoziţie la USL

Ponta: Un PDL condus de Blaga poate să fie o opoziţie la USL

11 Mai 2011   •   16:20

Preşedintele PSD a declarat, astăzi, la Piteşti, că, după ce USL va ajunge la guvernare, un PDL condus de Vasile Blaga ar putea să reprezinte o opoziţie faţă de noua putere, spre deosebire de un PDL condus de Emil Boc şi de susţinătorii acestuia.

"Dacă vom reuşi ceea ce ne propunem (...), şi anume să avem o altă guvernare, după aceea un preşedinte din partea USL, văd o diferenţă fundamentală între un PDL condus de Vasile Blaga, care poate să fie o opoziţie la guvernare şi la majoritatea USL, şi un PDL al doamnelor preşedintelui, doamna Udrea, doamna Anastase, doamna Turcan, doamna Barbu, domnul Boc şi toţi ceilalţi, care nu pot să fie opoziţie la USL, ci trebuie să răspundă în faţa legii, aşa cum probabil vor răspunde în faţa românilor la vot, pentru fraudarea bugetului public, pentru faptele de corupţie, pentru abuzurile pe care le-au făcut, pentru subminarea economiei naţionale, pentru îndatorarea României pe termen foarte lung, pentru condiţiile inacceptabile pe care le-au primit şi vor să le pună în practică de la FMI, (...) pentru nenumăratele ilegalităţi", a afirmat Ponta, potrivit de agerpres.ro.

Liderul social-democrat a exclus însă orice fel de asociere politică viitoare cu PDL, indiferent de cine va conduce acest partid după 14 mai.

"USL nu va face nici alianţă, nici parteneriate politice cu un PDL condus de Vasile Blaga, dar îl va respecta ca un partid de opoziţie, care are nevoie de reforme interne, ca orice partid care pierde puterea", a precizat Victor Ponta.

"În alegerile interne din PDL se întâmplă, la scară mică, ceea ce PDL face la nivel naţional, şi anume voturile se obţin cu bani. Am fost în mai multe judeţe din Ardeal, în timp ce echipa Boc, Udrea, Anastase, Boagiu era în aşa-zisă campanie internă. Nu au spus nicio secundă membrilor PDL să voteze cu ei că vor face ceva bun pentru PDL, tot timpul au spus: vă dăm 20 de milioane de euro de la bugetul public ca să, vă dăm 10 milioane ca să, dacă nu votaţi cu noi, nu mai primiţi banii", a conchis preşedintele social-democrat.

×
Subiecte în articol: politica blaga opozitie udrea guvernare ponta