x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Vom adopta un amendament la Legea retrocedărilor pentru a preîntâmpina ascunderea preţului real de către cesionari

Ponta: Vom adopta un amendament la Legea retrocedărilor pentru a preîntâmpina ascunderea preţului real de către cesionari

15 Apr 2013   •   17:33
Ponta: Vom adopta un amendament la Legea retrocedărilor pentru a preîntâmpina ascunderea preţului real de către cesionari

Proiectul de lege privind retrocedările va conţine un amendament propus de un parlamentar USL, al cărui scop este să-i împiedice pe cesionari să ascundă preţul real la care transmit drepturile litigioase, a declarat premierul Victor Ponta, informează agerpres.ro.

"Am prezentat grupurilor USL proiectul de lege pe care ne vom angaja răspunderea miercuri. Am dat toate detaliile şi sper să avem nu doar sprijinul grupurilor USL, ci şi al grupurilor UDMR şi al celorlalte grupuri. Eu sunt dispus să prezint tuturor la modul raţional, la modul serios situaţia actuală şi necesitatea adoptării acestei legi", a afirmat Victor Ponta, după întâlnirea avută cu grupurile parlamentare ale Uniunii Social Liberale.

Şeful Guvernului a precizat că parlamentarii din USL au depus amendamente şi că unele vor fi preluate.

"Unul dintre colegii noştri din USL a depus un amendament - probabil că a văzut acea observaţie a Consiliului legislativ referitoare la posibilitatea ca de fapt cesionarii să ascundă preţul real cu care cesionează - şi o să adoptăm acel amendament şi preîntâmpinăm acea situaţie. Tot ceea ce se mai găseşte ca posibil loc prin care alte interese decât cele legitime să apară, evident, cu toată buna credinţă, adoptăm textul legii şi le punem în aplicare", a detaliat Ponta, copreşedinte al USL.

Guvernul îşi va angaja miercuri răspundea în faţa Parlamentului pentru proiectul de lege privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România.  

×