x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Premierul Orban, chemat în Parlament să dea explicații în dosarul “Unifarm”

Premierul Orban, chemat în Parlament să dea explicații în dosarul “Unifarm”

de Ion Alexandru    |    29 Iun 2020   •   09:47
Premierul Orban, chemat în Parlament să dea explicații în dosarul “Unifarm”

Social-democrații urmează să-l convoace pe Ludovic Orban, în fața Parlamentului, pentru a da explicații în scandalul achizițiilor de măști de la “Unifarm”. Anunțul a fost făcut de senatorul Radu Oprea, care îi atrage atenția liderului liberal că neprezentarea echivalează cu o sfidare la adresa românilor.

“Cangrena PNL este mare, cinismul lor nu cunoaşte margini. În vreme ce românii erau ţinuţi în case, rămâneau foarte mulţi fără locuri de muncă, PNL fura cu zece mâini. E revoltător să profiţi de suferinţa oamenilor, să profiţi de starea de urgenţă, de starea de alertă pentru a băga adânc mâna în banii românilor. Să transmiţi în acest timp că nu sunt bani pentru dublarea alocaţiilor pentru pensii, iarăşi este de un cinism înspăimântător”, a afirmat, duminică, într-o conferinţă de presă, Radu Oprea.

Senatorul a adăugat că PSD va iniţia, săptămâna aceasta, prin grupurile parlamentare demersul pentru chemarea în Parlament a prim-ministrului Ludovic Orban “pentru a explica legăturile dintre Guvern şi cazul de corupţie de la Unifarm”. “Premierul nu are dreptul să tacă, acuzaţiile sunt mult prea grave şi îl vizează direct şi personal. Trebuie să răspundă la mai multe întrebări, îl vedem că le evita şi la toate întâlnirile cu presa nu a răspuns la faptul că există o legătură directă între dumnealui şi administratorul firmei implicate în scandalul de corupţie”, a mai precizat Oprea.

×