x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Primarul Devei, exclus din PNL

Primarul Devei, exclus din PNL

de Monalise Hihn    |    12 Apr 2011   •   18:55
Primarul Devei, exclus din PNL

160859-foto3.jpgBiroul Politic Central al Partidului Naţional Liberal a votat în unanimitate propunerea preşedintelui Crin Antonescu de excludere a primarului municipiului Deva, Mircia Muntean, din partid. Decizia a fost luată după ce, în urmă cu două săptămâni, vicepreşedintele partidului, Dan Radu Ruşanu, a cerut ca Mircia Muntean să fie suspendat din PNL timp de şase luni. De altfel, Ruşanu a cerut şi astăzi acelaşi lucru, însă Crin Antonescu a solicitat direct excluderea lui Muntean. În ultimul an, primarul municipiului Deva a făcut o serie de declaraţii injurioase la adresa colegilor săi de partid, numindu-l într-o emisiune de televiziune pe Crin Antonescu "căţelul lui Dan Radu Ruşanu”. În plus, Muntean a intrat în conflict cu Organizaţia Judeţeană a PNL încă din luna februarie a anului trecut, când a pierdut în faţa preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, postul de preşedinte al filialei.

De asemenea, lui Muntean i se reproşează şi o apropiere de PDL, el fiind mereu prezent la toate vizitele pe care demnitari ai PDL le-au făcut în judeţul Hunedoara. În urmă cu două săptămâni, Mircia Muntean a promis că nu îşi va mai denigra colegii de partid, dar totul a durat doar două zile, după care a apărut în emisiunea "Ora exactă” de la Antena 1 Deva, unde a continuat atacurile împotriva colegilor săi, declarând că preşedintele PNL va fi schimbat din funcţie de către Dan Radu Ruşanu, iar pe preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, l-a numit "micul Ghadafi”.

Mircia Muntean este membru al Biroului Politic Central al PNL, după ce a fost vicepreşedinte al partidului. Muntean este primar al Devei din 1996.

"E doar o propunere a senatorului de Hunedoara, Dan Radu Ruşanu. Decizia va fi luată de delegaţia permanentă din care fac parte viceprimari şi primari din judeţul Hunedoara, oameni care ştiu ce am făcut eu pentru partid”, a declarat, marţi, primarul Devei, Mircia Muntean, agenţiei Mediafax.

Acum, Crin Antonescu va înainta propunerea Delegaţiei Permanente, dar aceasta e doar o formalitate. 

×