x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Principele Radu: Anunţ retragerea mea din cursa pentru Preşedinţie

Principele Radu: Anunţ retragerea mea din cursa pentru Preşedinţie

02 Sep 2009   •   00:00
Principele Radu: Anunţ retragerea mea din cursa pentru Preşedinţie
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

Principele Radu a anunţat că se retrage din cursa pentru Preşedinţie, susţinând că stânga politică este "în buzunarul prezidenţial", iar dreapta politică a ales să ignore proiectul Casei Regale şi că viitoarea campanie nu va fi o luptă electorală, ci una între clanuri.



Redăm integral comunicatul  prin care principele Radu Duda  anunţă retragerea sa din cursa prezidenţială, postat pe blogul său, Romania. Altfel - Un blog de Principele Radu al Romaniei


Cum stau lucrurile astazi
Din gradina Palatului Elisabeta, la 9 aprilie 2009, am anuntat intentia mea de a candida la Presedintia României. Mesajul de astazi este mai insemnat decât cel din aprilie, fiindca este rezultatul unei experiente inegalabile.

De când am hotarât sa ma prezint la alegerile prezidentiale pâna astazi au trecut cinci luni. Acum stiu ca "România Altfel" este posibila, ca ea are adepti. Cei 12% dintre români care ar dori sa voteze cu mine sunt un izvor de bine nepretuit. Ei s-au asezat in jurul ideii de respect al Statului si de profesionalism in viata publica fara sa-i oblige nimeni. 12% dintre români convinsi sunt mai puternici decât 35% dintre români pacaliti, constrânsi sau interesati.

Cum stau lucrurile astazi: Stânga politica este in buzunarul prezidential. Dreapta politica a ales sa ignore proiectul Casei Regale, crezând ca astfel va avea un câstig politic pe termen scurt. Va fi o repetare a greselii din 1997. In mod normal, demersul de insanatosire a institutiilor Statului ar fi trebuit sa faca mediul de afaceri, corifeii societatii civile si mass-media solidari cu proiectul meu. Nu s-a intâmplat asa. 12% dintre români cred, insa, astazi, altfel.

Intelectualii români, cei multi si anonimi, vor suferi o noua portie de umilinta. Cei care au avut urechi sa auda stiu, insa, astazi, ca se poate conta pe o "Românie Altfel".

Dupa un efort entuziast si neobosit, anunt retragerea mea din cursa pentru Presedintie, cu parere de rau, dar cu speranta pentru viitor.

Odata cu iesirea mea din cursa, de aici incolo, campania prezidentiala nu va mai fi o lupta electorala, ci o lupta intre clanuri.

Presedintele politician, oricare va fi el, va actiona in detrimentul institutiei Statului român, in avantajul partidului sau si pe criteriul intereselor economice de grup. Majoritatea oamenilor puterii din România trateaza institutiile publice si Statul ca pe bunuri personale. Presedintele actual a inceput privatizarea Statului român. Presedintele viitor va continua privatizarea.

Majestatea Voastra, ati asteptat mai bine de saizeci de ani ca Europa, apoi România, sa-si vina in fire. Binecuvântarea pe care mi-ati dat-o sa candidez este cel mai frumos semn de incredere pe care l-am primit in viata mea. Prin ea, mi-ati dat o sansa sa fiu cu adevarat util tarii. Va trebui, cred, sa mai asteptati. Chiriasii istoriei sunt la locul lor, neclintiti.

Cu toate acestea, România anului 2010 va fi o tara conectata, cu 12 milioane de oameni care intra pe internet. Cu sute de mii de tineri care nu inteleg ce inseamna ingenuncherea identitara sau ideologica, actiunea securista ori cumpararea inteligentei. Cu milioane de români care domiciliaza temporar in Europa occidentala si care au scapat de cercul vicios al puterii personale de la Bucuresti.

România profunda de astazi cunoaste proiectul meu prezidential si are, in buna parte, sentimentul ca avem nevoie de o altfel de tara, de un altfel de Stat, de altfel de institutii. De etica si profesionalism.

Principesa si cu mine va asteptam pe toti cei care credeti ca România merita sa aiba un Stat respectabil, institutii profesioniste, mândrie si etica, sa ne construim, in anii care vor urma, "România Altfel".
Principele Radu al României
Palatul Elisabeta, 2 septembrie 2009

×