Intr-o atmosfera din care nu au lipsit comicul, acuzele si votul la mai multe maini, senatorii au adoptat ieri Legea calului. Pentru ca au petrecut ore intregi sa dezbata aceasta lege, senatorii nu au mai avut timp de Regulament.
Aproape trei ore le-a luat senatorilor sa dezbata Legea calului, aflata in procedura de urgenta si initiata de udemeristii Attila Kelemen si Csaba Levente Szekely, democratul Valeriu Tabara, liberalul Ionel Palar, conservatorul Nicolae Popa si pesedistul Ioan Munteanu. Discutiile s-au invartit foarte mult in jurul titlului, senatorii PSD si PRM considerand ca acesta nu reprezinta continutul legii, care isi propune "crearea cadrului juridic pentru implementarea unei politici nationale de crestere a calului" si infiintarea Autoritatii Hipice Nationale. "Poate initiatorii se vor gandi la alt titlu, pentru ca acesta creeaza discriminare. Iepele sunt uitate si fara ele nu am avea cai", si-a exprimat punctul de vedere peremistul Gheorghe Funar, in rasetele colegilor. De aceeasi parere au fost si pesedistii Petre Daea si Ilie Sarbu, ultimul aratand ca acest titlu produce "o usoara stare de ilaritate". VOT REPETAT. Dupa o pauza de cinci minute pentru consultari, in care s-au facut completari la raportul comisiei, senatorii s-au dovedit adevarati maestri in a repeta votul. Ajunsi la limita cvorumului, multi dintre cei prezenti pierzand timpul pe holurile Senatului, presedintele Nicolae Vacaroiu a decis sa se reia de doua-trei ori votul pe articolele completate, ceea ce a determinat protestele pesedistilor, care au cerut oprirea lucrarilor. Solicitarea nu a fost insa luata in seama, iar pentru adoptarea proiectului legii, secretarul Zoltan Puskas a cerut vot nominal. Zis si facut, astfel ca proiectul a trecut cu 72 de voturi "pentru" si 7 "impotriva".Citește pe Antena3.ro
PREVEDERI
|
Caii vor avea certificat de nastere, mai exact "adeverinta de fatare", stabileste Legea calului. Aceasta adeverinta cuprinde numele manzului, data nasterii, mama, tata, sexul, semnalmentele si proprietarul. Totodata, legea prevede necesitatea emiterii adeverintei de monta, precum si a carnetului national de sanatate si identitate pentru cabaline. Potrivit legii, fiecare cal va avea "pasaport", adica un document eliberat de Autoritatea Hipica Nationala pentru atestarea identitatii, sanatatii si apartenentei la o rasa si proprietar. Pe de alta parte, legea introduce notiuni precum "armasar autorizat" ("mascul stabilit de Comisia nationala de clasare si evaluare a cabalinelor ca apt pentru reproductie") sau "depozit de armasari" ("unitate de elita specializata pentru intretinerea armasarilor de monta publica in extrasezon"). La capitolul sanctiuni sunt prevazute amenzi de pana la 50 de milioane, cea mai mare fiind data pentru folosirea la monta a armasarilor neautorizati sau a materialului seminal, la reproducerea artificiala, neaprobat de Autoritatea Hipica Nationala.
|