x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Proiectele care interzic candidatura la prezidenţiale şi parlamentare a condamnaţilor, depuse la Parlament

Proiectele care interzic candidatura la prezidenţiale şi parlamentare a condamnaţilor, depuse la Parlament

16 Mai 2017   •   15:40
Proiectele care interzic candidatura la prezidenţiale şi parlamentare a condamnaţilor, depuse la Parlament
Sursa foto: Diana Oros

Proiectele de lege care interzic candidatura la viitoarele alegeri prezidenţiale şi parlamentare a persoanelor condamnate definitiv au fost depuse la Parlament de grupul PNL, a anunţat marţi senatoarea Alina Gorghiu. 

"Modificările legislative prevăd două lucruri - în legea pentru alegerile parlamentare şi anume Camera Deputaţilor şi Senat, legea 373 - se adaugă la condiţiile de candidatură o condiţie de bun simţ: să nu fi fost definitiv condamnat tu, cel care doreşti să candidezi. Iar pentru preşedintele României acelaşi lucru - legea 373 va suferi o modificare în sensul adăugării unui alineat nou care prevede ca cel care îşi depune candidatura pentru Preşedinţia României să nu fie o persoană care să fi suferit o condamnare definitivă", a precizat Alina Gorghiu, într-o declaraţie de presă. 
Potrivit acesteia, "proiectul este extrem de rezonabil" şi vine în acord cu dispoziţiile şi cu prevederile legislative de până acum, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: gorghiu proiecte parlament