Parlamentarii PSD anticipează, cu câteva ore înaintea votului la moţiunea de cenzură, un rezultat strâns, însă majoritatea sunt sceptici cu privire la şansele de reuşită, doar Ilie Sârbu, liderul senatorilor PSD, declarând, optimist, că opoziţia are deja patru voturi peste necesarul de 236.
14.20 - Senatorul PSD Olguţa Vasilescu oscilează între optimism şi scepticism. Ea invocă anumite promisiuni făcute de unii parlamentari PDL, în baza cărora opoziţia şi-a calculat ca deja obţinute cele 236 de voturi necesare, însă se arată pesimistă în ceea ce priveşte "curajul" respectivilor de a ieşi din disciplina PDL.
14.15 - Deputatul independent Tudor Ciuhodaru, adept al moţiunii de cenzură, se arată şi el sceptic. Pronosticul lui e rezervat: cel mult 220 de voturi pentru moţiune.
14.00 - Deputatul PDL Gelu Vişan este, iniţial, categoric: opoziţia abia va strânge cele 212 voturi corespunzătoare matematicii stricte a numărului de parlamentari. Democrat-liberalul anticipează că, prin absenţa unor parlamentari ai PSD şi PNL, moţiunea de cenzură va beneficia tot de atâtea voturi câte semnături au fost pe moţiune. Optimist în privinţa eşecului moţiunii, Vişan face totuşi o concesie: maximum 220 de voturi pentru moţiune.
13.10 - Deputatul PSD Ioan Stan se arată şi el sceptic, estimând un maximum de 225 de voturi pentru moţiune.
12.25 - În celălalt colţ al holului din faţa plenului, vicepreşedintele PSD Constantin Niţă avea o stare de spirit opusă lui Sârbu. El anticipa o diferenţă de zece voturi, în minus, faţă de cele 236 necesare pentru adoptarea moţiunii. Un coleg deputat, mai tânăr, încerca să fie un pic optimist, invocând feţele îngândurate ale Robertei Anastase şi Elenei Udrea, fără însă a risca un pronostic.
12.15 - Ilie Sârbu, imediat după începerea dezbaterilor, dădea un pronostic favorabil moţiunii de cenzură, afirmând că opoziţia are deja patru voturi în plus. Sârbu îşi explica optimismul prin faptul că mai mulţi parlamentari PDL şi UNPR i-au anunţat pe cei de la PSD, dimineaţă, la începutul plenului, că vor vota moţiunea.
Paradoxul moţiunii de astăzi este dat de siguranţa iniţiatorilor că nu va avea şanse de reuşită, în ciuda repetatelor runde de negocieri din cursul nopţii şi chiar al dimineţii. Negocierile au fost purtate încrucişat de către liderii PSD şI de cei ai PNL au grupul parlamentarilor PDL care s-au auto pus pe "piaţă" , anunţând în prealabil, că sunt dispuşI să voteze în favoarea moţiunii. Printre aceştia se aflau Mircea Giurgiu şI Andrei Sava, deputata Mihaela Şandru, dar şI câţiva de la UNPR şI parlamentari independentţI neafiliaţi. "A fost un grup de vreo 7 care a venit şI în această dimineaţă la noi şI au zis <>", a declarat pentru Jurnalul Naţional vicepreşeintele PSD Valeriu Zgonea. Mai précis, în opinia celor dispuşI să fie excluşI din PDL şI UNPR pe motiv că au votat moţiunea Opoziţiei, ar fi meritat să primească ceva funcţii prin partidele Opoziţiei, eventual şI ceva fonduri. Pesediştii le-au promis însă doar siguranţa unui nou mandat de parlamentar, explicându-le că dacă rămân la PDL nu au aceeaşI garanţie, dată fiind scăderea în sondaje a partidului.
În plus, cei dispuşI să trădeze Guvernul au purtat şI negocieri cu PDL, motiv pentru care unii, deşI anunţaseră că vor vota alături de Opoziţie, s-au răzgândit brusc. De exemplu, senatorul Ilie Morega, care anunţase că sprijină moţiunea, a anunţat astăzi că nu mai poate participa la vot, deoarece are un frate bolnav.
Din aceste motive, liderii PDL afişau în timpul dezbaterilor feţe relaxate şI foarte vesele, fiind convinşI că Guvernul nu poate fi demis.
Citește pe Antena3.ro