Social-democraţii au opinii contrare cu privire la susţinerea de către PSD a lui Sorin Oprescu în turul al doilea al alegerilor pentru Primăria Capitalei. Geoană zice ba, Iliescu a spus da, astfel că lideri ai partidului anticipează vremuri grele pentru PSD între cele două tururi.
TURUL AL DOILEA - Social-democraţii au poziţii diferite
Social-democraţii au opinii contrare cu privire la susţinerea de către PSD a lui Sorin Oprescu în turul al doilea al alegerilor pentru Primăria Capitalei. Geoană zice ba, Iliescu a spus da, astfel că lideri ai partidului anticipează vremuri grele pentru PSD între cele două tururi.
Aflat ieri la Braşov, liderul PSD, Mircea Geoană, a respins ideea ca PSD Bucureşti să îl susţină pe independentul Sorin Oprescu în cazul în care acesta va intra în turul al doilea alături de Vasile Blaga, invocând “relaţia dificilă” a senatorului cu filiala condusă de Marian Vanghelie. “Organizaţia PSD din Bucureşti nu-l va susţine pe Sorin Oprescu în turul doi, dar asta nu înseamnă sub nici o formă că noi susţinem un alt candidat”, a spus Geoană. În urmă cu aproape două săptămîni, tot la Braşov, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, susţinea contrariul. “Sorin Oprescu rămîne om de stînga, indiferent de partidul din care va face parte. El va fi preferat dacă intră în turul doi cu candidatul PNL sau PD-L”, declara Iliescu, completat de Nicolae Văcăroiu, care aprecia săptămîna trecută că Oprescu este “un social-democrat convins”. Date fiind cele două curente, lideri ai partidului se aşteaptă ca, după primul tur, discuţiile în interiorul PSD să fie unele aprinse, avînd în vedere că cei din tabăra pro-Oprescu intenţionează să propună oficial susţinerea acestuia în turul al doilea. “Va fi mare scandal, pentru că sînt foarte mulţi în partid care sînt categoric împotriva acordării sprijinului partidului pentru Sorin Oprescu”, ne-a declarat unul dintre liderii PSD.
N-AR ZICE NU. Sorin Oprescu nu ar refuza însă susţinerea PSD. Întrebat ieri dacă are nevoie de sprijinul pesediştilor, Oprescu n-a zis ba, susţinînd că el are “nevoie de credinţa oamenilor că poate să cîştige în această cursă”.
“Au apărut combinatorii politici, nu negociatorii, care au spus, din cadrul partidelor, deci transpartinic, cine trebuie să participe la alegeri şi cine trebuie ales. Este o angorjare, o stare de tensiune. Am toate datele, la această oră, şi toate semnalele politice că se pregătesc de fraudă electorală”, a avertizat însă Oprescu, dînd ca exemple tipărirea a peste 30.000 de buletine de vot peste numărul necesar pentru CGMB, reorganizarea tragerii la sorţi pentru completarea membrilor unor secţii de votare, precum şi acordarea, în două sectoare ale Capitalei, a ajutoarelor sociale exact în ziua alegerilor.