x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Raluca Turcan: Suntem capabili să guvernăm România cel puţin patru ani de acum înainte

Raluca Turcan: Suntem capabili să guvernăm România cel puţin patru ani de acum înainte

02 Feb 2020   •   15:27
Raluca Turcan: Suntem capabili să guvernăm România cel puţin patru ani de acum înainte
Sursa foto: Lucian Alecu

Prim-vicepreşedintele PNL, vicepremierul Raluca Turcan, a afirmat că, prin măsurile luate de guvernarea liberală, partidul arată că este capabil să guverneze România cel puţin încă patru ani.

"Am atins o maturitate politică pe care nu o mai are niciun alt partid din România, nu numai că am învins un adversar periculos, PSD, dar am arătat că avem forţa să venim în faţa românilor cu păreri solide pe care să le ducem la capăt. (...) Am câştigat alegerile europarlamentare, prezidenţiale şi guvernăm România. Suntem într-un moment de bilanţ în care vă propun ca fiecare dintre dumneavoastră să vă însuşiţi aceste decizii pe care PNL le-a luat prin Guvern şi care arată de fapt că suntem capabili să guvernăm România cel puţin patru ani de acum înainte", a spus Turcan, la Consiliul Naţional al PNL care a avut loc la Parlament.

Ea a acuzat PSD că a "guvernat ţara prost şi nu şi-a asumat nicio responsabilitate", lăsând o "visterie prăduită".

Turcan a prezentat realizările PNL de la preluarea guvernării. Ea a arătat că PNL a închis bugetul pe anul 2019, acoperind plăţi restante de peste 10 miliarde de lei, a eliminat supraacciza la carburanţi, taxarea contractelor de muncă part-time.

"Am găsit, de asemenea, resurse financiare pentru majorarea salariului minim pe economie, pentru indexarea alocaţiilor de stat pentru copii, pentru respectarea calendarului de majorare a salariilor din sectorul public şi pentru cuprinderea în buget a resurselor pentru majorarea pensiilor. Vom face tot ce ne stă în putere să găsim resursele financiare şi pentru majorarea alocaţiilor de stat pentru copii", a afirmat vicepremierul, adăugând că 50 de miliarde de lei sunt alocaţi anul acesta pentru investiţii publice şi sunt redeschise şantiere.

Preşedintele Ligii Aleşilor Locali ai PNL, Gheorghe Flutur, a subliniat că cel mai important pas pe care trebuie să-l facă PNL este cel al alegerilor anticipate şi că acest lucru trebuie comunicat mai "apăsat".

"Nu noi am creat criza, ci PSD care şi-a pierdut un aliat pe drum anul trecut şi într-o ţară civilizată, când nu mai ai majoritate, mergi la anticipate, nu este un moft. Nu putem merge cu 20% la infinit şi trebuie să cerem românilor: mergem la anticipate ca să facem marile reforme pentru România, vrem o Românie descentralizată, legătura provinciilor istorice, că vorbim de reindustrializare, cât de greu este să o faci cu 20% în Parlamentul României şi asta trebuie explicat", a spus Flutur.

El a solicitat conducerii PNL urgentarea procedurii de desemnare a candidaţilor PNL la locale. "La 1 martie să avem lucrurile clarificate", a adăugat Flutur.

Vicepreşedintele PNL Virgil Guran a vorbit despre atacurile la adresa miniştilor, susţinând că aceştia sunt criticaţi pentru lucruri minore.

"Vedem tot felul de atacuri pe la televiziuni. Ştiţi ce mă bucură - că miniştrii noştri sunt atacaţi că nu se ştie exact ce suprafaţă are casa lor, că un ministru vrea să urce pe scări şi nu merge cu liftul, că un ministru vrea în timpul liber să opereze (...), alt ministru dacă are bunici am văzut că este important la Finanţe, este foarte bine că ne atacă cu astfel de lucruri pentru că este o mare diferenţă. Cei de la PSD erau atacaţi pentru furturi şi banii din buzunar, pentru şmecherii şi pentru aranjamente. Ai noştri sunt atacaţi pe nişte lucruri minore. Nu am auzit spunându-se de vreun ministru de-al nostru că fură, în schimb comunicarea noastră trebuie să meargă spre a prezenta oamenilor ceea ce realizează miniştrii noştri", a arătat Guran.

La Consiliul Naţional a fost aprobat protocolul de integrare a Mişcării Social-Liberale în PNL.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: raluca turcan