x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Raluca Turcan susţine că motivele pentru care România nu intră în Schengen sunt legate exclusiv de respectarea statului de drept

Raluca Turcan susţine că motivele pentru care România nu intră în Schengen sunt legate exclusiv de respectarea statului de drept

28 Noi 2018   •   14:33
Raluca Turcan susţine că motivele pentru care România nu intră în Schengen sunt legate exclusiv de respectarea statului de drept

Prim-vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan, a afirmat, miercuri, că Bulgaria va intra în Schengen din ianuarie 2019 iar România nu din motive legate exclusiv de nerespectarea statului de drept şi asigurarea unei justiţii independente, deşi este pregătită din punct de vedere tehnic.

"Bulgaria intră în Schengen! România, nu! În vreme ce bulgarii vor circula liber, de la 1 ianuarie 2019, Guvernul României propune restricţionarea accesului pe piaţa muncii europene pentru cetăţenii români. România este pregătită tehnic, încă din anul 2011, să poată intra în Schengen! Motivele pentru care nu am intrat sunt legate exclusiv de respectarea statului de drept şi asigurarea unei Justiţii independente. Atât timp cât PSD-ALDE mutilează sistemul judiciar, arată semne obscene Europei şi calcă legile în picioare şi principiile statului de drept, România nu va ajunge în Schengen. Vina este a guvernanţilor. Nu a poporului român", a scris miercuri, pe Facebook, Raluca Turcan.

Parlamentarul liberal susţine că guvernul trebuie demis prin moţiunea de cenzură ce va fi depusă în curând de Opoziţie.

"Mii de agenţi economici români vor continua să piardă sute de milioane de euro şi să sporească cozile prin vămi. Pentru acest motiv şi pentru multe altele care ţin de adâncirea decalajelor de bunăstare şi civilizaţie faţă de statele europene, guvernul trebuie demis prin moţiune de cenzură. #Moţiunea va fi depusă în curând!", a mai scris Turcan. AGERPRES

×
Subiecte în articol: raluca turcan