Partidul Verde susţine că Remus Cernea, candidatul formaţiunii la prezidenţiale, va face o plângere către OSCE. În opinia acestei formaţiuni politice, candidatului la preşedenţie i s-ar fi îngrădit dreptul la liberă exprimare şi nu a fost tratat ca cetăţean cu drepturi egale, refuzându-i-se dreptul de a se afla în sala unde a avut loc dezbaterea de la Cluj.
Într-un comunicat al Partidului Verde se arată că, "după ce a primit confirmarea din partea echipelor de campanie ale PNL şi PDL că se află pe lista invitaţilor, spre deosebire de candidatul PSD şi spre deosebire de ceilalţi candidaţi la prezidenţiale, preşedintele executiv al Partidului Verde s-a urcat în avion şi a plecat din Bucureşti spre Cluj". "Ajuns la locul anunţat de organizatori, Remus Cernea a fost rugat să părăsească sala de dezbateri de către echipele de campanie ale partidelor democrat-liberal şi naţional liberal, pe motivul că participarea la dezbatere «are un caracter privat»", menţionează sursa citată de Mediafax.
Partidul Verde susţine că, după ce în ultimele zile Remus Cernea a semnalat nevoia unor dezbateri publice şi a unor confruntări directe între candidaţii la Preşedinţie, preşedintele Traian Băsescu a iniţiat o dezbatere publică, lansând o invitaţie către toţi candidaţii, implicit către Mircea Geoană şi Crin Antonescu şi care nu excludea pe niciunul dintre cei 12 candidaţi la Preşedinţie, pentru a participa sâmbătă la o dezbatere publică în Cluj-Napoca. "Remus Cernea şi-a manifestat intenţia de a participa la această dezbatere, în condiţiile în care Mircea Geoană a declinat oferta, motivând că agenda sa este încărcată cu două mitinguri la Brăila şi Tulcea. Deşi şi-a contramandat alte evenimente din agenda sa electorală, Remus Cernea a aflat cu doar câteva minute de începerea dezbaterii că invitaţia din partea organizatorilor «are un caracter privat» şi îi vizează exclusiv pe primii trei candidaţi", se mai arată în comunicat.
Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, a declarat că la dezbaterea publică organizată la Cluj-Napoca au fost invitaţi, alături de Traian Băsescu, doar candidaţii Mircea Geoană şi Crin Antonescu, nu şi Remus Cernea. Candidaţii la alegerile prezidenţiale Traian Băsescu şi Crin Antonescu au participat, sâmbătă, la o dezbatere publică organizată la Cluj-Napoca. Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă, că merge la acţiunile de campanie programate la Brăila şi Tulcea şi a lansat invitaţia ca o dezbatere să aibă loc miercuri, la ASE.
Citește pe Antena3.ro