x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Traian Băsescu: Pentru prima dată în viaţă mea de politician când sunt de acord cu Antena 3

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Traian Băsescu: Pentru prima dată în viaţă mea de politician când sunt de acord cu Antena 3

11 Dec 2016   •   21:55
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Traian Băsescu: Pentru prima dată în viaţă mea de politician când sunt de acord cu Antena 3
Sursa foto: Adrian Manolache

Fostul președinte Traian Băsescu crede că diferența între PSD şi PNL e prea mare ca preşedintele să poată forţa Constituţia și să refuze un premier propus de PSD, în urma alegerilor parlamentare de duminică.

 

„Când sunt apropiaţi şi mai ieşi, cum am găsit eu soluţia imorală, am rupt chiar din alianţa PSD un partid, a fost o mişcare politică acceptabilă, dar acum diferenţa pare a fi prea mare. Dar să vedem rezultatele finale. După exit poll-uri, diferența e mare ca să forţezi lucrurile”, a punctat fostul șef al statului.

Potrivit exit-pollurilor, PSD a câștigat alegerile parlamentare cu peste 45 la sută din voturi și ar reuși să-și asigure majoritatea cu ajutorul ALDE, care are peste 6 la sută din voturi. Al doilea partid clasat în alegerile de duminică este PNL, care are însă un scor la mai puțin de jumătate față de PSD.

Liderul PMP, Traian Băsescu, a dat asigurări, în prima declarație după încheierea votului pentru alegerile parlamentare, că va fi în opoziție cu PSD și ALDE. Partidul său ar reuși să intre în parlament, potrivit unor exit-polluri, iar fostul șef al statului a mulțumit celor care au avut curaj să voteze un partid nou.

„E pentru prima dată în viaţă mea de politician când sunt de acord cu Antena 3, care dă 6% PMP şi îmi pare rău că am pierdut ocazia să fiu premier din cauza scorului PNL. Dar PSD nu s-a hotărât încă, poate că şi ei caută cel mai bun premier”, a declarat Traian Băsescu, după ce în campanie a spus în repetate rânduri că el ar fi cel mai bun premier. „Ce pot să-i garantez PSD e că va avea cea mai dură opoziţie la guvernare, voi fi în opoziţie cu PSD şi ALDE”, a adăugat liderul PMP.

El a făcut un apel la reprezentanții PMP din secţiile de vot să rămână vigilenţi până la terminarea numărătorii, pentru că, a explicat Băsescu, „din cartea lui Mitrea ştim ce face de regulă PSD când se numără voturile”.

×
Subiecte în articol: traian basescu