x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ridzi: "PSD şi PNL au format o coaliţie imorală şi monstruoasă"

Ridzi: "PSD şi PNL au format o coaliţie imorală şi monstruoasă"

20 Oct 2009   •   00:00

Fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, a declarat, astăzi, că votul din Camera Deputaţilor pe tema ridicării imunităţii sale parlamentare pentru delapidare este "un vot pur politic", arătând că PSD şi PNL au format, în acest sens, "o coaliţie imorală" şi "monstruoasă".



Ridzi a precizat, pe holul Parlamentului, că, va depune, săptămâna viitoare, la Parchet, o serie de documente din care "va reieşi nevinovăţia" ei faţă de acuzaţia de delapidare.

"Sunt convinsă că este un vot pur politic, ca şi votul politic şi profund imoral din comisia juridică, prin care s-a demonstrat, încă o dată, dacă mai era nevoie, că avem o coaliţie imorală şi monstruoasă, aş putea spune, în Parlament, între PSD şi PNL", a spus Monica Iacob Ridzi, citată de Mediafax. Ea a apreciat că PSD şi PNL "şi-au format un obicei din a jigni şi din a folosi instituţiile statului pentru a acuza nefondat şi a discredita oameni politici ai PDL".

"Sunt pregătită împreună cu avocaţii să-mi dovedesc nevinovăţia. (...) Am acte care dovedesc că sunt nevinovată şi acest lucru ăl voi dovedi în faţa instanţei", a adăugat fostul ministru al Tineretului.

Ea a mai spus că este atributul procurorilor să extindă cercetările într-un caz, Monica Iacob Ridzi arătând că, în urmă cu două luni, Camera a votat pentru ridicarea imunităţii sale parlamentare.

Raportul Comisiei juridice în cazul Ridzi a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor cu 156 de voturi "pentru", cinci "împotrivă", trei voturi fiind anulate, potrivit anunţului oficial din plen.

×
Subiecte în articol: politic