x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Roman vrea un plafon de 50.000 euro

Roman vrea un plafon de 50.000 euro

19 Ian 2005   •   00:00

La Senat se afla depus de acum trei ani un proiect de lege initiat de Petre Roman privind controlul platii impozitelor si taxelor pe averea dobandita. Liderul Fortei Democrate (FD) spune ca intre initiativa sa si cea anuntata de vicepremierul Videanu privind obligativitatea cetatenilor de a-si declara averea este "o diferenta ca de la cer la pamant".


GABRIELA ANTONIU

CONCLUZIE. Petre Roman sustine ca, in comparatie cu celelalte initiative pe tema declararii averilor, proiectul sau este constitutional
Petre Roman afirma ca proiectul sau pleaca de la articolul 44 alineatele 8 si 9 din Constitutie potrivit carora averile dobandite ilicit pot fi supuse confiscarii numai in conditiile legii, dar care lege nu exista in prezent. In opinia sa, aceasta este deosebirea fundamentala intre cele doua initiative. Ca atare, el afirma ca proiectul sau, care este complet diferit si de Legea ilicitului a lui Ceausescu, raspunde textului constitutional si infiinteaza o institutie independenta de specialitate care se numeste Oficiul National Antifrauda (ONAF). "Este un fel de PNA, dar nu pe penal, ci pe civil. Oficiul este abilitat conform acestui proiect de lege sa cerceteze concordanta dintre venituri si averea dobandita de persoane fizice si, pe de alta parte, plata integrala a taxelor si impozitelor datorate statului. Deci, omul a realizat niste venituri cu care si-a facut averea. Legea spune "Domn’e, pentru aceste venituri cand le-ai obtinut ai platit impozitele cuvenite statului? Daca ai platit impozitele cuvenite statului, averea dumitale este considerata licita. N-ai platit, trebuie sa le platesti in integralitatea lor", explica Petre Roman. Fostul senator spune ca proiectul descurajeaza eventualele abuzuri, deoarece declansarea cercetarii nu se poate fara un probatoriu minim necesar. Potrivit legii initiate de Roman, sunt supuse controlului persoanele ale caror bunuri dobandite fara just temei insumeaza mai mult de doua miliarde de lei, aproximativ 50.000 euro. "Pana sub aceasta suma intram in zona in care au oamenii un apartament, o masina, nu e cazul. Nu se mai poate numi avere. E un plafon care ni s-a parut rezonabil", explicaRoman.

CONTROLUL. Proiectul prevede, totodata, ca in cazul provenientei bunurilor controlul se face la: sesizarea organelor financiare, a parchetelor sau a instantelor judecatoresti cand acestea detin date rezultand din activitatea lor cu privire la disproportia vadita dintre valoarea bunurilor si veniturile supuse impozitarii, la cererea persoanei careia i s-au adus imputari publice privind provenienta bunurilor sale in baza sesizarii oricarei persoane fizice, cu conditia sa fie scrisa si semnata. Cum s-a comentat ca initiativa premierului Videanu ar aduce cu sine si amnistia fiscala, Petre Roman spune ca acest lucru nu e valabil in cazul proiectului sau de lege: "El nu intra in contradictie cu principiul neretroactivitatii, pentru ca eu spun urmatorul lucru: "Domn’e, ai obtinut niste venituri in 1992. Eu cercetez daca ai platit impozitele cuvenite in conformitate cu legea de la momentul dobandirii veniturilor. Nu de acum, de atunci. Sigur ca daca o institutie numita Garda Financiara ar fi functionat corect, practic aceasta lege nu era necesara. Noi stim foarte bine ca foarte multi s-au strecurat pe langa".

PROCEDURA. "Sa zicem ca Oficiul face sesizare si spune "Domnule, datorezi statului 20 de miliarde de lei". Prima chestiune este sa-i spun "Plateste-le!". Le platesti, cazul e inchis. Daca el refuza, atunci in conformitate cu Constitutia trebuie sa-i confisc averea. Aici intervin niste proceduri care exista deja. Se trimite cauza la instantele de contencios administrativ care constata si dau o decizie. O data ce instanta a dispus ca acela nu a platit, atunci aceasta hotarare se comunica Directiei generale a finantelor publice si face executia in conformitate cu legile existente. Persoana cercetata poate in fata instantei de contencios administrativ sesizate sa atace si legalitatea cercetarii efectuate. Noi am facut o socoteala ca ar putea sa se adune cel putin 12.000-14.000 miliarde de lei. Unii vor prefera sa plateasca decat sa ajunga in Justitie. Nu vor plati penalitati, dar vor plati 100%, actualizat, adica leul din 1992 la leul din 2005", a explicat Roman.

"INTERESE"
Proiectul de lege depus de Petre Roman la Senat in 2002 are, potrivit spuselor sale, sustinerea Bruxelles-ului, unde l-a si prezentat, a unui grup de tineri oameni de afaceri si peste 50.000 de cetateni care si-au dat semnatura pentru el, printre care si 447 de ziaristi. In octombrie 2004 a primit si un document prin care fostul presedinte Ion Iliescu sustinea necesitatea adoptarii acestui act normativ. Lucrurile s-au schimbat insa intre timp. "Dar din pacate, cand i-am atacat direct si frontal PSD pe Nastase si Alianta pe Basescu, au dat-o cotita. Fiecare, si PSD, si Alianta, este clar ca sustine niste oligarhii financiare, niste interese ale unor oameni de afaceri care nu vor sa existe o asemenea institutie (n.r. - ONAF) care sa produca o asemenea cercetare. Proiectul lui Videanu este menit sa o ingroape", sustine Petre Roman.
×
Subiecte în articol: politic roman petre roman proiectul