x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică România susţine Ucraina în privința anexării ilegale a Crimeei de către Rusia

România susţine Ucraina în privința anexării ilegale a Crimeei de către Rusia

23 Aug 2021   •   17:00
România susţine Ucraina în privința anexării ilegale a Crimeei de către Rusia
Sursa foto: ucraina

Premierul Florin Cîţu a avut o intervenţie în cadrul Summitului Platformei Internaţionale Crimeea, desfăşurat luni la Kiev. Acesta a declarat că susţine suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.

„Încurajez puternic leadership-ul din Ucraina să accelereze reformele economice şi sociale necesare, pentru a duce la transformarea democratică a societăţii şi la prosperitatea ei pe termen lung. De beneficii se va bucura întreaga societate ucrainiană, dar şi minorităţile de români din Ucraina, care vor stimula armonia socială, stabilitatea şi prosperitatea. România a susţinut şi va susţine în continuare suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. În acelaşi timp, România rămâne în acordul implementării politicii de nerecunoaştere a anexării ilegale a Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă. România a făcut eforturi consistente pentru a avea o agendă bilaterală cu Ucraina. Am încredere că diferenţele vor fi depăşite şi o să avem o abordare constructivă, deschisă, cu valori şi interese comune”, a fost discursul lui Cîţu.

Prim-ministrul Florin Cîţu a fost prezent luni în Ucraina, la Kiev, pentru a lua parte la Summitul de lansare a Platformei Internaţionale Crimeea.

Platforma reprezintă o iniţiativă recentă a Ucrainei menită să consolideze politica de nerecunoaştere a anexării ilegale a peninsulei Crimeea de către Rusia şi, în consecinţă, să faciliteze revenirea Crimeii în componenţa Ucrainei.

Mediafax

×
Subiecte în articol: ucraina florin citu crimeea