Pentru că 86% dintre români spun că mergem în direcţia greşită şi doar 7% într-o direcţie bună, mai mult de jumătate dintre ei spun că este nevoie de un premier independent. Totodată, aproape jumătate spun că este nevoie de alegeri anticipate. În acest caz, cei mai mulţi români şi-ar dori o alianţă PSD-PNL. Sunt rezultatele unui sondaj de opinie realizat de Avangarde pe un eşantion de 1.150 de persoane, în perioada 13-26 noiembrie, cu o marjă de eroare de +/- 2,9% .
Astfel, 55% dintre subiecţii sondajului consideră că lucrurile în România ar merge mai bine dacă am avea un premier independent, 22% spun că nu cred asta, la egalitate cu cei care nu pot face o astfel de apreciere. Pentru 46% dintre români, soluţia la ieşirea din criza economică este organizarea de alegeri anticipate, spre deosebire de cei 36% care nu văd ca valabilă o astfel de soluţie.
Întrebaţi despre salvarea României prin împrumuturile de la FMI, 73% dintre subiecţi spun că nu vor reuşi să redreseze economia românească, doar 15% spun că da, iar 11% nu pot aprecia. Vinovaţi de actuala stare a economiei româneşti sunt, în opinia a 54% dintre subiecţi, toţi oamenii politici din ultimii 20 de ani, pentru 21%, vinovatul este Guvernul Boc, pentru 15%, Traian Băsescu este vinovatul, iar pentru 2%, PSD este responsabil. De altfel, 88% dintre români se declară nemulţumiţi, foarte nemulţumiţi şi deloc mulţumiţi de activitatea Guvernului Boc şi doar 11% spun că sunt foarte mulţumiţi, mulţumiţi şi total mulţumiţi. În acest context, 25% dintre respondenţii sondajului vor ca în următoarea perioadă ţara să fie guvernată de PSD şi PNL, 17% preferă un guvern de tehnocraţi, iar 12%, un altul. PDL şi PNL sunt doriţi la Palatul Victoria de 5% dintre cei care au răspuns la această întrebare, în timp ce 3% preferă actuala coaliţie, iar 2% o PDL -PSD. La această întrebare nu au răspuns sau nu au ştiut ce să răspundă 36% dintre cei chestionaţi.
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru funcţia de preşedinte al României, din cei 56% care au răspuns acestei întrebări deschise, 30% l-ar vota pe Crin Antonescu. Pe locul doi s-ar afla Victor Ponta, cu 28%, Dan Diaconescu – 12 %, Vadim Tudor -10%, Theodor Baconschi – 5%, Dan Voiculescu – 4%, Răzvan Ungureanu – 2%, Mircea Geoană -2%, Traian Băsescu – 1%, alţii – 6%. În cazul alegerilor pentru Parlament, dintre cei 55% care au indicat un partid, 39% au optat pentru PSD-PC, 23% - PNL , 16% -PDL, 7% - PRM, 6% - PP, 5% - UDMR, 4% - alţii. La capitolul încredere în oamenii politici, 59% dintre români spun că nu au deloc încredere în Traian Băsescu, doar 11% având multă, foarte multă şi totală încredere în şeful statului. Liderul PNL, Crin Antonescu, se bucură de multă/foarte multă şi totală încredere din partea a 31% dintre subiecţi, iar liderul PSD, Victor Ponta, se bucură de multă/foarte multă şi totală încredere din partea a 27% dintre respondenţi. Cât priveşte instituţiile, 45% dintre respondenţi nu au deloc încredere în Guvern, 44% în Parlament, 40% în partidele politice, şi 23% în sindicate. În schimb, la capitolul multă, foarte multă şi totală încredere, subiecţiii poziţionează astfel următoarele instituţii: pompierii -76%, Biserica -70%, armata -66% şi şcoala -63%.
Votul uninominal este considerat o măsură bună de către 39% dintre subiecţi, nu este o măsură bună pentru 34% dintre cei chestionaţi, în timp ce 23% nu pot aprecia, iar 2% spun că nici nu au auzit de această măsură.
Opţiunile subiecţilor despre Legea educaţiei şi prevederile pentru minorităţi pe care le include au fost şi ele testate de sondaj, 47% dintre subiecţi considerând că acordarea de facilităţi poentru minorităţile etnice prin Legea educaţiei nu este o iniţativă bună, 27% susţinând această idee, pe când alţi 21% spun că nu pot aprecia.