x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Roxana Wring îi cere Gabrielei Firea demiterea conducerii RADET

Roxana Wring îi cere Gabrielei Firea demiterea conducerii RADET

28 Dec 2018   •   16:44
Roxana Wring îi cere Gabrielei Firea demiterea conducerii RADET

 Preşedintele USR Bucureşti, Roxana Wring, îi cere primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, "să îşi asume eşecul RADET", să înceapă de urgenţă procedurile pentru demiterea conducerii regiei de termoficare şi să renunţe la serviciile Rominsolv, firma de insolvenţă care se ocupă de RADET.

"Îi cer Gabrielei Firea să îşi asume eşecul RADET, să vină cu picioarele pe pământ şi să ia de urgenţă măsurile care se impun. În primul rând, să îşi ceară scuze celor care tremură de frig în case. Sunt sute de părinţi cu copii mici şi sute de bătrâni care suportă cu greu această nouă umilinţă din partea Primăriei. În al doilea rând, îi cer Gabrielei Firea să înceapă de urgenţă procedurile pentru demiterea conducerii RADET. Am spus de la început că noul Consiliu de Administraţie impus de primarul Capitalei va fi un dezastru. Din păcate, am avut dreptate. Oamenii puşi acolo de majoritatea PSD - ALDE nu au nici experienţa şi nici pregătirea necesare", a scris consilierul municipal, vineri, pe Facebook.

Wring spune că Rominsolv, firma de insolvenţă care se ocupă de RADET, nu a făcut altceva decât să tergiverseze în mod constant rezolvarea problemei.

"În al treilea rând, Gabriela Firea trebuie să renunţe la serviciile firmei de insolvenţă care în doi ani a încasat un milion de euro fără să producă absolut niciun rezultat. Rominsolv, societatea adusă de Gabriela Firea pentru a se ocupa de RADET, nu a făcut altceva decât să tergiverseze în mod constant rezolvarea problemei. A propus rezolvări nerealiste, a blocat soluţii, a pasat responsabilitatea, a căutat tot felul de pretexte pentru a nu face nimic şi pentru a încasa lună de lună cei 35.000 de euro plătiţi din banii bucureştenilor", a afirmat liderul USR Bucureşti.

Postarea Roxanei Wring vine în contextul în care joi, din cauza unei avarii survenite la Magistrala 2 Sud, a fost afectată furnizarea apei calde şi a încălzirii în anumite zone din sectoarele 2 şi 3 ale Capitalei. Au fost oprite zece puncte termice din sectorul 3, care întrerup furnizarea apei calde şi a încălzirii pentru un număr de 184 de blocuri. Termenul estimat pentru remedierea avariei este vineri, ora 22,00.

"Principala cauză a producerii avariei este reprezentată de faptul că magistrala nu a fost niciodată înlocuită, vechimea acestei conducte fiind de peste 50 de ani. Magistrala 2 Sud, pusă în funcţiune în anul 1966, alimentează cu agent termic sectoarele 2 şi 3 din municipiul Bucureşti, fiind una dintre cele mai importante conducte ale sistemului de termoficare. Având în vedere durata mult depăşită de funcţionare, singura soluţie pentru remedierea tuturor problemelor apărute în ultima perioadă o reprezintă înlocuirea totală a conductei-magistrale. În acest sens, a fost întocmită toată documentaţia, fiind finalizate fazele de proiectare şi de realizare a studiilor de fezabilitate", se arăta într-un comunicat postat pe site-ul RADET.

Conform aceleiaşi ruse, urmează realizarea efectivă a lucrărilor de înlocuire, care se vor derula pe parcursul mai multor luni şi vor începe imediat după finalizarea actualului sezon de încălzire. AGERPRES

×
Subiecte în articol: radet roxana wring gabriela firea