x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică S-a schimbat conducerea ALDE. Varujan Vosganian, Mohammad Murad şi Mircea Minea - copreşedinţi

S-a schimbat conducerea ALDE. Varujan Vosganian, Mohammad Murad şi Mircea Minea - copreşedinţi

22 Oct 2022   •   16:40
S-a schimbat conducerea ALDE. Varujan Vosganian, Mohammad Murad şi Mircea Minea - copreşedinţi

Congresul ordinar al ALDE și-a desemnat sâmbătă noua conducere a partidului formată din copreşedinţii Varujan Vosganian, Mohammad Murad şi Mircea Minea.

Din cei 957 de delegaţi prezenţi, 942 de voturi au fost "pentru" şi 15 au fost nule.

Vosganian a subliniat că obiectivul ALDE este "să redevină un partid care să conteze şi să revină în Parlament".

"România trebuie să aibă propriul său destin", a afirmat Varujan Vosganian.

Vineri a avut loc Congresul extraordinar al ALDE, care a modificat statutul partidului.

Membrii Biroului Politic Central al ALDE l-au acuzat la începutul lunii septembrie pe fostul preşedinte al formaţiunii, Daniel Olteanu, că a participat la Şcoala de vară a tinerilor din PMP "fără a avea un mandat" din partea conducerii partidului. Ulterior, Olteanu a demisionat. Interimatul a fost asigurat până sâmbătă de Alexandru Tiberiu Dekany.

×
Subiecte în articol: varujan vosganian