Cu o experiență solidă în domeniul juridic și în administrația publică, Daniel Florea a fost deputat în Parlamentul României, activând în cadrul Comisiei juridice, de disciplină și imunități, dar și în structuri parlamentare dedicate revizuirii Constituției și cooperării internaționale. Anterior, a ocupat funcția de primar al Sectorului 5, unde a gestionat una dintre cele mai complexe administrații locale din București.
Noul lider al PUSL București descrie situația actuală a Capitalei drept una profund problematică și vorbește despre o ruptură între promisiunile politice și realitatea trăită de cetățeni.
„Capitala traversează o criză fără precedent. Bucureștenii nu mai au răbdare pentru promisiuni fără acoperire. Este nevoie de acțiune, de soluții concrete și de o schimbare reală. Răul trebuie eliminat de la rădăcină”, a declarat Daniel Florea.
În acest context, PUSL își propune să vină cu un program coerent pentru București și să reconstruiască organizația locală, cu obiectivul clar de a atinge minimum 10% la alegerile locale din 2028.
Numirea lui Daniel Florea marchează începutul unei noi etape pentru PUSL în Capitală, cu ambiția de a deveni o alternativă credibilă pentru bucureșteni.



