x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică "Se pregăteşte o cacealma cu pensiile"

"Se pregăteşte o cacealma cu pensiile"

04 Iul 2007   •   00:00
"Se pregăteşte o cacealma cu pensiile"
Sursa foto: KARINA KNAPEK/

Preşedintele Traian Băsescu a apărut aseară intr-o emisiune de două ore la Realitatea TV, prima după referendum, pentru a acuza din nou grupurile mafiote, pe ziariştii care "ar muri de foame dacă nu ar fi politicienii", guvernul "fără viziune", care "se ingroapă in ziua de măine", dar şi o cacealma legată de majorarea pensiilor.

Băsescu nu crede in buna-credinţă a guvernului

Preşedintele Traian Băsescu a apărut aseară intr-o emisiune de două ore la Realitatea TV, prima după referendum, pentru a acuza din nou grupurile mafiote, pe ziariştii care "ar muri de foame dacă nu ar fi politicienii", guvernul "fără viziune", care "se ingroapă in ziua de măine", dar şi o cacealma legată de majorarea pensiilor.

Potrivit şefului statului, această păcălire a populaţiei ar avea un resort electoral, aşa cum au avut in 2004 cele două ordonanţe de urgenţă ale Guvernului Năstase prin care tichetele CFR neutilizate de pensionari se decontau in lei, respectiv se acordau pensii de urmaş. "Nu spun că nu voi promulga legea pensiilor, dar voi cere guvernului să-mi spună sursa de finanţare. Guvernul nu a reuşit să dea sursele de finanţare nici la discuţiile din comisii, nici in plen. Mă tem că se pregăteşte o cacealma in ceea ce priveşte bugetul pentru majorarea pensiilor. Fondul de pensii va fi pregătit ca in doi ani să intre in colaps", a acuzat Băsescu.

VEŞNICUL REGRET. El a acuzat Guvernul că nu are o viziune, ci doar "se ingroapă in ziua de măine", făcănd orice "numai ca să supravieţuiască". Căt despre premier, preşedintele a arătat că Tăriceanu este "departe de a fi un adversar" pentru el, intrucăt nu are capacitatea de a-i fi competitor. Numirea lui Tăriceanu rămăne cea mai mare greşeală a lui, a reiterat Băsescu, reproşăndu-i premierului că nu a demisionat după referendumul in care "şi-a dat măna cu Hrebenciuc, Iliescu şi Verestoy".

Viorel Hrebenciuc, Verestoy Atilla şi Bogdan Olteanu ar fi, potrivit şefului statului, reprezentanţii unei "mafii politice" care a decis scoaterea PD de la guvernare şi suspendarea sa din funcţie pentru a subordona justiţia. De la PSD s-ar fi aşteptat să-l trimită pe Hrebenciuc să "negocieze fier vechi", in schimb "trebuie să recunoască aprecierea" pe care o are pentru Rus, Dăncu şi Puşcaş, "oameni cu care se poate discuta". Cu siguranţă insă, următorul premier pe care il va numi va fi de la PD, a arătat Traian Băsescu şi, dacă ar putea forma un guvern numai cu PD, ar face-o, pentru că PD este "maxim curăţat".

S-A CERUT LA TVR! Şeful statului a dezvăluit aseară şi de ce s-a răzgăndit in privinţa desemnării unui reprezentant in consiliul de administraţie al TVR: pentru că in doi ani şi jumătate, TVR nu l-a invitat decăt o dată intr-o emisiune. El a recunoscut in schimb că s-a autoinvitat de trei ori. El l-a caracterizat pe Alexandru Sassu drept un politruc, care nu poate fi comparat cu propunerea sa, Cătălin Avramescu, un "profesor universitar".

UNINOMINAL. Alegeri pe actualul sistem electoral nu se vor mai face in Romănia, a "garantat" aseară şeful statului, anunţănd că in septembrie va organiza referendumul pentru votul uninominal, dacă legea nu va fi adoptată. El i-a acuzat din nou pe liderii politici că au minţit cănd au promis adoptarea legii pănă la 30 iunie. (Oana Stancu, Dana Piciu)

×
Subiecte în articol: politic