x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Senatori liberali: Ieşirea de la guvernare, benefică pentru PNL. USD, o chinezărie politică precum Adibas şi Mike

Senatori liberali: Ieşirea de la guvernare, benefică pentru PNL. USD, o chinezărie politică precum Adibas şi Mike

13 Feb 2014   •   13:43
Senatori liberali: Ieşirea de la guvernare, benefică pentru PNL. USD, o chinezărie politică precum Adibas şi Mike
Sursa foto: bihon.ro

Senatorul PNL Cristian Bodea a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că ieşirea de la guvernare ar fi un lucru benefic pentru PNL.

"Se vede clar că PSD doreşte să scape de noi, sau ne doreşte doar ca o anexă, la fel cum sunt PC şi UNPR, să stăm cuminţi pentru câte o feliuţă de tort. PSD se laudă cu acel 40%, dar asta e pentru că românii nu au alternativă", a spus Bodea, care a precizat că în PNL "există frustrări şi mari nemulţumiri din cauza comenzii politice a PSD care ghidează toată politica guvernului".

"Abia aştept să ieşim de la guvernare pentru că vor vedea oamenii că cei care guvernează şi fac rectificări în minus sunt cei de la PSD. Unde va mai fi acel procent de 40%? Să guverneze singuri! Aştept să-i văd cum coboară de la 40% la 30% ", a continuat Bodea, potrivit Agerpres.

Conform senatorului liberal, negocierile din prezent sunt tărăgănate din cauza PSD, care îşi mai doreşte un post de vicepremier pentru conservatorul Daniel Constantin, deoarece "guvernarea cu un Iohannis şi cu încă alţi miniştri care nu acceptă să spună 'Da, să trăiţi, orice idee aveţi domnule Ponta!' nu mai este rentabilă pentru PSD".

Despre USD (coaliţia PSD-UNPR-PC pentru europarlamentare), Bodea a spus că este "o chinezărie politică, un plagiat ca şi Abidas şi Mike", prin care PSD încearcă să inducă în eroare electoratul.

"Modul în care strategii PSD au gândit această chinezărie, acest plagiat ieftin, îmi ridică semne de întrebare. Să crezi că vei câştiga alegerile făcând ce fac chinezii cu Abidas şi Mike e jenant. Prin asta vor să păcălească probabil babele de la ţară. Această mutare cu USD este încă un pas pentru a forţa ruperea USL, este o mitocănie pe faţă, vor să sufle sigla USL şi nici nu le e ruşine de asta", a afirmat Cristian Bodea.

La rândul său, senatorul Valeriu Boeriu a spus că s-au acumulat tensiuni extraordinare între cele două partide, cauzate mai ales de PSD. Conform celor doi senatori, proiectul candidatului unic în alegerile prezidenţiale este "eşuat de mult", iar ieşirea PNL din USL ar fi de bun augur, deoarece Crin Antonescu-PNL ar reprezenta o alternativă, al treilea pol politic, după Băsescu şi Ponta.

×