x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Senatorii au adoptat Legea primului loc de munca

Senatorii au adoptat Legea primului loc de munca

06 Oct 2015   •   15:35
Senatorii au adoptat Legea primului loc de munca

Senatul a adoptat, marţi, o propunere legislativă prin care angajatorii ar putea primi de la bugetul de stat o sumă egală cu valoarea salariului de bază minim brut pentru fiecare tânăr fără experienţă pe care îl angajează pe o perioadă nedeterminată.

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de 79 de senatori şi deputaţi PSD şi UNPR, a fost adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, cu 85 de voturi favorabile.

Actul normativ urmăreşte "facilitarea accesului la primul loc de muncă al tinerilor fără experienţă profesională în scopul reducerii ratei şomajului în rândul acestei categorii, stimularea cererii de forţă de muncă în vederea angajării tinerilor, asigurarea tranziţiei rapide de la şcoală la piaţa muncii şi combaterea efectelor sociale ale inactivităţii tinerilor".

Potrivit propunerii legislative, amendate de Comisiile de muncă şi economică ale Senatului, angajatorii care încadrează în muncă, cu normă întreagă, pe durată nedeterminată, tineri cu vârsta cuprinsă între 16-35 de ani primesc lunar, pentru fiecare tânăr încadrat pe primul loc de muncă, o sumă egală cu valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată".

De asemenea, aceşti angajatori sunt scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, pentru aceste persoane, pe o perioadă de 18 luni.

Angajatorii sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă ale tinerilor angajaţi cel puţin 36 de luni de la data încheierii lor, în caz contrar, fiind somaţi să restituie integral sumele încasate agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă.

Sumele necesare vor fi asigurate de la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prin subvenţionare de la bugetul de stat, precum şi din fonduri europene.

Propunerea legislativă va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.

Agerpres

×