Conducerea Academiei Române, reprezentată de preşedintele acad. Ionel Haiduc, vicepreşedinţii acad. Marius Sala, Dan Berindei, Marius Iosifescu, Florin Filip şi secretarul general acad. Păun Ion Otiman, a dat publicităţii un apel la clasa politică în contextul campaniei electorale, pe care îl redăm integral.
“Prin tradiţie şi prin statut, Academia Română nu participă direct la viaţa politică a ţării. Obiectivele ei presupun, dimpotrivă, o totală independenţă faţă de ideologiile de partid şi faţă de orice angajament electoral. Academia Română se fereşte de opţiuni circumstanţiale, de confruntări directe şi interesate, de a se plasa pe o poziţie, inevitabil partizană, a combatantului din arena politică, dar nu-şi poate îngădui să refuze rolul observatorului atent şi echidistant decât asumând blamul unui nejustificabil absenteism civic şi al unei vinovate aroganţe.
ÎNGRIJORARE
O instituţie precum Academia Română, născută prin
mobilizarea unor inteligenţe prestigioase din toate domeniile, nu poate trata
cu indiferenţă evenimentele care au loc pe scena publică. În calitatea ei de
protector tradiţional al limbii române, Academia Română îşi manifestă îngrijorarea
pentru reaua ei folosire în multe dintre disputele publice curente, pentru creşterea
nepermisă a coeficientului de agresivitate, trivialitate, precaritate
gramaticală şi sărăcie lexicală, tot mai frecvente în discursul public. Este
motivul pentru care, în perspectiva iminentei campanii electorale, am înţeles să
ne adresăm întregii clase politice, precum
şi tuturor cetăţenilor cu drept de vot, îndemnându-i să dovedească, în perioada
următoare, maturitate, responsabilitate, luciditate şi echilibru, bună-credinţă,
sportivitate şi stil. În opinia noastră, oamenii politici trebuie să ofere nu
numai soluţii utile de guvernare, ci şi modele de comportament. Ei trebuie să
vorbească în respectul deplin al
interlocutorului şi al audienţei, valorificând resursele de nobleţe ale limbii
române.
Stilul academic al discursului şi dialogului nu trebuie să rămână virtutea unei minorităţi. El ar trebui să fie o referinţă plauzibilă în confruntările dintre partide, dar şi în mass-media. Invităm, prin urmare, pe toţi cei care participă la cursa electorală să aibă în vedere şi preocuparea pentru acurateţea limbajului, pentru corectitudinea înfruntării.
EXEMPLUL ÎNAINTAŞILOR
În întreaga ţară, toţi românii
aşteaptă de la oamenii politici soluţii economice şi sociale de dezvoltare
durabilă, trainică a ţării care să slujească bunăstării meritate de noi toţi.
Prin urmare, cursa electorală trebuie să fie o competiţie a ideilor bune, a programelor performante şi
a acţiunilor perseverente, pline de moralitate, precum şi a dialogului elegant
pe scena publică.
În acest sens, invităm oamenii politici să-şi conexeze eforturile de creaţie, de gândire şi acţiune politică, spre o strategie de dezvoltare durabilă a României, convergentă celei Europene, prin care fiecare român, tânăr ori vârstnic, să-şi găsească locul şi împlini-rea în ţara sa. Prima generaţie de academicieni români s-a ilustrat nu numai în teritoriul cercetării şi al creativităţii, ci şi în acela al acţiunii publice.
Din rândurile acestei generaţii s-au desprins fondatorii României moderne: Ion Heliade Rădulescu (care a fost şi cel dintâi preşedinte al nou-înfiinţatei Academii), C.A. Rosetti, Titu Maiorescu, Timotei Cipariu, George Bariţ, Vasile Alecsandri, Spiru Haret şi încă mulţi academicieni, de aceeaşi anvergură.
Cu toţii au fost exemple de probitate intelectuală şi morală, cu toţii s-au implicat în efortul fondator al unei ţări prospere şi civilizate.
Ei au dovedit că ştiinţa şi cultura nu sunt incompatibile cu destinul civic, ci că poţi fi prezent politic, fără să abandonezi exigenţele purtării demne şi ale rostirii frumoase. Avem obligaţia să fim, în cât mai mare măsură, la înălţimea acestor înaintaşi. În numele lor şi al românilor de bunăvoinţă lansăm acest apel, pe care îl dorim auzit, înţeles şi asumat.”
“Stilul academic al discursului şi dialogului nu trebuie să
rămână virtutea unei minorităţi.”
din apelul Academiei
Române către clasa politică
Victor Stroe/Jurnalul Naţional