x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sorin Oprescu: Nu sunt de acord cu manevrele perverse ale lui Băsescu legate de referendum

Sorin Oprescu: Nu sunt de acord cu manevrele perverse ale lui Băsescu legate de referendum

23 Oct 2009   •   00:00

Candidatul independent la Preşedinţie, Sorin Oprescu, a declarat, vineri, că nu este de acord cu "manevrele perverse" ale preşedintelui Traian Băsescu, privind referendumul, el acuzându-l pe şeful statului că, în loc să intre într-o logică a raţiunii, induce din nou o stare de conflict.



"81% dintre români, printre care mă număr şi eu, sunt de acord cu reducerea numărului de parlamentari. Eu nu sunt de acord cu manevrele perverse ale lui Traian Băsescu, care ne arată din nou că, atunci când trebuie să avem raţiune, intrăm într-o stare de conflict", a subliniat Oprescu, citat de Mediafax.

El a criticat faptul că România a fost marcată, în ultimii cinci ani, de scandaluri care afectează relaţia dintre instituţiile statului şi cetăţean. Oprescu a declarat că primul lucru pe care îl va face după ce va fi ales preşedinte va fi să aducă liniştea peste conflictul general existent în acest moment între instituţiile statului şi Parlament. Oprescu a adus în discuţie disputa din campania electorală pentru prezidenţiale, de acum cinci ani, legată de aceeaşi temă. "Spuneau unii că în linişte se poate fura. Nu. În haos se fură, nu în linişte", a subliniat Oprescu. El a arătat că va fi un preşedinte "constituţional", urmând a fi „"ndependent" în sensul articolului 80 din Constituţie şi a dat asigurări că nu are "stăpâni, butoane sau agendă", aşa cum au liderii partidelor.

Oprescu şi-a lansat, de asemenea, sloganul electoral "Hai România!", despre care a spus că reprezintă strigătul de luptă al poporului român, el precizând că programul său politic, intitulat "România mea. România noastră", va fi lansat, luni, într-un milion de exemplare. Oprescu a precizat că sloganul „Hai România!” este cel mai puternic slogan pe care l-a întâlnit, care evocă acea senzaţie de a sta cu pumnii strânşi în aşteptarea unor lucruri care vrei să se întâmple. "Este strigătul de luptă al poporului român în ultimul secol", a spus Oprescu despre sloganul său electoral.

El a arătat că tot luni va apărea şi programul său pentru campanie care va include destinaţiile în care va merge şi care vor constitui, astfel, un periplu de 30 de zile. Oprescu a precizat că bugetul său de campanie va fi afişat vineri. El a spus că şi-a deschis deja conturi bancare în toate judeţele, pentru a oferi posibilitatea de a se face donaţii. Oprescu a subliniat că până în acest moment a fost susţinut financiar de familie, urmând ca de acum încolo să fie finanţat de cei care îl votează sau de cei care doresc să facă acest lucru.

×
Subiecte în articol: politic