x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sorin Oprescu: Partidele să dea dovadă de raţiune politică şi să discute bugetul pentru 2010

Sorin Oprescu: Partidele să dea dovadă de raţiune politică şi să discute bugetul pentru 2010

01 Noi 2009   •   00:00

Aflat în vizită electorală în judeţul Vâlcea, Sorin Oprescu a punctat că PDL, PSD şi PNL ar trebui să dea dovadă "de mai multă raţiune" şi să discute bugetul de stat pe 2010. Candidatul la preşedenţie a punctat că adoptarea rapidă a acestuia este o condiţie impusă de FMI şi a comentat că "nu se ştie unde s-au dus banii de la FMI".



Candidatul independent la alegerile prezidenţiale a declarat, într-o conferinţă de presă, că "circul politic continuă" şi că, în momentele în care politicienii ar trebui să dea dovadă de raţiune, intră "în stare de conflict". În acest context, Oprescu a apreciat că partidele trebuie să colaboreze pentru adoptarea bugetului pe 2010. "Observaţi şi dumneavoastră, circul politic continuă. Atunci când trebuie să existe mai multă raţiune, noi intrăm în stare de conflict. Cred că partidele ar trebui să se aşeze la masă, să dea dovadă de această raţiune şi PSD, PNL şi PDL, în aşa fel încât să se aşeze la masă şi să înceapă să discute bugetul pe 2010, pentru că este una din condiţiile FMI", a declarat Oprescu.

El a adăugat că nu se ştie câtă nevoie avea România de împrumutul de la FMI. "Adevărul este că noi nici nu ştim de ce ne-am împrumutat atât, câtă nevoie aveam şi unde sunt aceşti bani, unde sunt aceste împrumuturi", a mai spus candidatul la preşedinţie. Oprescu a fost duminică în judeţul Vâlcea, unde a vizitat Mănăstirea Cozia, iar la Râmnicu Vâlcea a vizitat un centru de plasament.

×
Subiecte în articol: politic