x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Stănescu (PSD): Nu putem vorbi de unitate europeană fără România în Schengen

Stănescu (PSD): Nu putem vorbi de unitate europeană fără România în Schengen

21 Oct 2022   •   20:05
Stănescu (PSD): Nu putem vorbi de unitate europeană fără România în Schengen
Sursa foto: Lucian Alecu

„În contextul în care Olanda ține România în șah în privința aderării la spațiul Schengen, ideea de solidaritate riscă să se transforme în ipocrizie și dublă măsură”, spune secretarul general al PSD, Paul Stănescu.

„Ideea de solidaritate europeană, care este invocată zilele acestea inclusiv de președinta Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, și de către alți oficiali europeni, este benefică. Însă, în contextul în care Olanda ține România în șah în privința aderării la spațiul Schengen, ideea de solidaritate riscă să se transforme în ipocrizie și dublă măsură. Am spus săptămâna trecută că România merită să intre în spațiul Schengen cu demnitate, fără să ne ploconim Olandei, pentru că nu este cazul. De aceea, avem așteptări legitime ca statele europene să facă toate demersurile necesare ca să determine Olanda să nu se facă de râs blocând libertatea de mișcare a românilor. Zilele acestea, și românii, și statele Uniunii Europene, și membrii Parlamentului European au văzut cum aceasta pune mai presus interesele economice și politice, decât ideea de unitate în UE”, transmite Paul Stănescu.

În opinia liderului PSD, „în fiecare zi în care România nu este în Schengen, Olanda subminează ideea solidarității europene”.

„România are poziții proeuropene clare și nu este lăsată să intre în Schengen, în timp ce alte țări membre au probleme destul de grave cu statul de drept. Mai mult, sunt state europene care nu sunt în Uniunea Europeană, dar au acces la libertatea de circulație. Pentru România, în acest moment, când a făcut toate eforturile tehnice și politice necesare, este o problemă de demnitate națională. Pe de altă parte, USR-ului ar trebui să-i fie rușine că se află într-o familie politică europeană cu partide care își bat joc de demnitatea românilor. Dacă ar fi patrioți, ar face orice gest politic semnificativ care să arate că sunt solidari cu interesele României, nu doar cu ale grupului Renew, din care fac parte. Poate chiar ar trebui să se suspende sau să părăsească grupul Renew, pentru a pune presiune pe cei care ne tratează cu aroganță și superficialitate. Vom continua să fim solidari cu proiectele Uniunii Europene, atât în privința crizei energetice, cât și în alte aspecte, dar așteptăm să vedem această solidaritate europeană la lucru în relația cu Olanda”, încheie Stănescu.

Premierul Nicolae Ciucă spunea joi că România și-a oferit disponibilitatea ca reprezentanții Olandei, țară care se opune intrării României în Spațiul Schengen, să vină să verifice dacă țara noastră îndeplinește condițiile pentru accederea în spațiul Schengen.

(sursa: Mediafax)

×