Fostul ministru USR al Justiției Stelian Ion a explicat, la RFI, în ce condiții poate candida președintele României la alegerile parlamentare: „În condițiile în care și-ar da demisia, în opinia mea, dacă nu se schimbă legislația, bineînțeles. Peneliștii au depus un proiect, nu mai știu ce să facă acum cu el, dau din colț în colț, cer consultanță juridică de la BEC, deși nu ăsta este rolul BEC și acolo, oricum, majoritatea este formată din reprezentanți ai partidelor politice (...), deci ce va veni de acolo tot o decizie politică putem aștepta”.
Deputatul USR critică faptul că „domnul Iohannis, acum după aproape zece ani de mandat, în loc să vină cu un bilanț, cu un raport de activitate, încearcă să schimbe legislația pentru propria persoană (...). Modifică legislația, cu încălcarea flagrantă a recomandărilor Comisiei de la Veneția, cu mai puțin de un an de zile înainte de alegeri, ceea ce nu se face".
Stelian Ion spune că „ar putea foarte bine domnul Iohannis să candideze pe listele PSD, n-ar fi nici o surpriză, asta e singura dilemă pe care ar putea să o aibă în prezent, de la ce partid, PSD sau PNL, că s-ar potrivit poate chiar mai bine la PSD, ar fi mai pe față, ar fi mai natural".
(sursa: Mediafax)