x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Stirile zilei

Stirile zilei

28 Mar 2006   •   00:00

Camera - Seful SMG, numit pe trei ani


Deputatii au dezbatut si aprobat ieri, pe articole, proiectul de lege initiat de Guvern privind organizarea si functionarea Ministerului Apararii Nationale. La propunerea ministrului Apararii, Theodor Atanasiu, prezent la lucrari, deputatii au aprobat ca mandatul sefului Statului Major General (SMG) sa fie de trei ani, cu posibilitatea de prelungire de pana la un an. Votul final asupra acestei legi urmeaza sa fie dat astazi. (Carmen Vintila)

Bani electorali - Partidele, taiate de la rambursari


Liderii Aliantei PNL-PD au stabilit ieri sa modifice Legea privind finantarea partidelor astfel incat sumele cheltuite in campania electorala sa nu mai fie rambursate de catre stat. Liderii Aliantei, Emil Boc si Calin Popescu Tariceanu, au precizat ca modificarea a fost initiata pentru ca "partidele sa nu mai apara ca ciupercile dupa ploaie" si eliminandu-se prevederile prin care se puteau acorda sume partidelor politice dupa ce au castigat alegerile. Boc a mai spus ca nici partidele care nu au intrat in Parlament nu vor mai putea solicita rambursarea cheltuielilor de campanie. (Monica Iordache)

Minoritati - Statutul, bagat la urgenta

Conducerea Camerei Deputatilor a cerut ieri urgentarea dezbaterilor la proiectul privind Statutul minoritatilor. Cei trei presedinti ai comisiilor de specialitate sesizate in fond, au fost chemati la sedinta Biroului unde li s-a cerut sa ia masuri pentru discutarea cat mai rapida a proiectului. "Termenul a expirat de mult si dezbaterile vor continua in comisii pina la finalizare", a spus presedintele Camerei, Bogdan Olteanu. Liderii de grup au fost si ei de acord cu accelerarea dezbaterii proiectului. (Carmen Vintila)

Har-Cov / Romanii insista la Basescu

Romanii din judetele Covasna si Harghita vor sa-i ceara presedintelui Basescu sa nu promulge Legea Statutului minoritatilor nationale, daca aceasta va trece de Parlament in forma propusa de UDMR, respectiv va fi pastrat capitolul referitor la autonomia culturala. Liderul PD Covasna, Gheorghe Baciu, a declarat ieri ca reprezentantii romanilor din cele doua judete insista sa fie primiti la Cotroceni pentru a-i prezenta presedintelui Traian Basescu problemele ce decurg din "traiul de minoritar" in aceasta zona locuita preponderent de maghiari

Guvern - Dobre, in locul lui Olteanu

Premierul Tariceanu a semnat ieri decretul de numire a lui Victor Dobre in functia de ministru-delegat pentru Relatia cu Parlamentul. Dobre - fost secretar de stat in Ministerul Administratiei si Internelor - a fost nominalizat de PNL pentru acest post, dupa ce Bogdan Olteanu a fost ales presedinte al Camerei Deputatilor. Dobre are 54 de ani, este membru PNL din 1991, iar din 1998 presedinte al organizatiei judetene PNL-Galati. A fost deputat, prefect al judetului Galati si vicepresedinte al Consiliului judetean. (Monica Iordache)

Acord PNL-PD / Ordonanta antiprivilegii

Liderul PD, Emil Boc, a declarat ieri ca Legea Statutului senatorilor si deputatilor este "imorala si inoportuna", si ca va cere premierului Calin Popescu Tariceanu sa adopte o ordonanta de urgenta pentru a suspenda temporar Legea Statutului parlamentarilor, imediat dupa ce acest act normativ va intra in vigoare. Premierul a sustinut propunerea PD si a precizat ca o eventuala ordonanta de urgenta pentru suspendarea unor prevederi din Statutul parlamentarilor este posibila abia dupa intrarea in vigoare a legii.
×
Subiecte în articol: politic