x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Stirile zilei

Stirile zilei

20 Iun 2005   •   00:00

Sefia TVR - Tudor Giurgiu, propus de PNL

Ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, liberalul Bogdan Olteanu, a anuntat sambata, la Constanta, ca regizorul Tudor Giurgiu este propunerea PNL pentru functia de presedinte-director al SRTV. El a precizat ca Andrei Plesu este propunerea PNL pentru Consiliul de Administratie al televiziunii publice. De asemenea, Olteanu a mentionat ca propunerile pentru CA al SRR sunt Ducu Bertzi si Maria Toghina. UDMR ii va sustine pe Gafalvi Zsolt si pe Agoston Hugo in Consiliile de Administratie ale SRTV si SRR. Si P D si-a desemnat ieri reprezentantii in consiliile de administratie ale SRR si SRTv: Paul Grigoriu si Narcisa Iorga.

Autostrada - Marko Bela isi critica partenerii

Liderul UDMR, Marko Bela, a criticat sambata atitudinea partenerilor din coalitie fata de dezvoltarea infrastructurii, in special cea a Transilvaniei. "Nu suntem deloc multumiti cu modul in care partenerii nostri de coalitie trateaza problema dezvoltarii infrastructurale. Gheorghenii fara incalzire, tinutul Secuiesc fara drumuri, Ardealul fara autostrada: deocamdata acesta este bilantul provizoriu", a spus Marko. Liderul democrat, Emil Boc, a precizat "ca Guvernul nu va neglija infrastructura Transilvaniei" si ca va realiza Autostrada Brasov-Bors prin alocarea a 213 milioane de euro. (Carmen Vintila)

Demisie - Dorel Onaca paraseste PRM

Senatorul Dorel Onaca a declarat ieri pentru Mediafax ca isi da demisia din functia de vicepresedinte al partidului si renunta la calitatea de membru PRM. El a afirmat ca va fi in continuare senator independent, refuzand sa faca precizari in legatura cu motivele demisiei. Onaca s-a abtinut de la vot cand s-a decis excluderea din partid a fostului presedinte Ciontu.

Pachet legislativ - Geoana acuza aranjamente

Liderul PSD, Mircea Geoana, afirma intr-un interviu acordat ieri Mediafax ca pachetul de legi privind proprietatea si justitia este, de fapt, rezultatul unui aranjament politic intre PNL si PD, prin legile proprietatii liberalii satisfacandu-si clientela politica, iar PD si presedintele Traian Basescu reusesc sa-si subordoneze justitia. Totodata, Geoana este convins ca motiunea de cenzura care va fi dezbatuta miercuri in Parlament va intruni un numar important de voturi.
×
Subiecte în articol: politic