Congresul PSD, amânat până după expirarea stării de alertă, riscă să-i pună unele probleme actualului lider interimar, Marcel Ciolacu. Deși nu și-a declarat ferm intenția, fostul minstru al Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, ia în calcul să-și depună propria moțiune, fiind susținut, în acest sens, de unii oameni din fosta echipă a lui Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă. Teodorovici susține chiar că scaunul ocupat, în acest moment, de Ciolacu îi aparține lui, deoarece după demisia fostului președinte al PSD revenea, automat, președintelui executiv.
Amânat, deja, o dată, în luna februarie, congresul PSD, pentru alegerea unei noi echipe de conducere, cu drepturi depline, ar trebui să aibă loc până la alegerile locale. Însă, social-democrații arată că, având în vedere prelungirea stării de alertă de către Guvernul Orban, acest lucru este imposibil de realizat în următoarea lună. Asta, din pricina restricțiilor impuse cu privire la adunările publice la care să poată participa multe persoane.
Congresul ar trebui, teoretic, să reprezinte doar oficializarea mandatului deplin la conducerea partidului a actualului lider interimar, Marcel Ciolacu, președinte al Camerei Deputaților. Ciolacu și-a anunțat deja candidatura, precum și o parte a echipei sale, din care va face parte și liderul social-democrat Paul Stănescu. Asta, după ce discuțiile referitoare la o eventuală candidatură a Gabrielei Firea sau a lui Sorin Grindeanu nu mai sunt de actualitate. Firea a decis să sprijine moțiunea lui Ciolacu, iar Grindeanu a precizat că ia în calcul, în viitor, o revenire în PSD. Practic, însă, lucrurile riscă să fie mult mai dinamice.
Apel la “recuperarea partidului”
O parte a echipei care a condus PSD în mandatele lui Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă contestă, însă, capacitatea lui Marcel Ciolacu de a conduce partidul. Una dintre vocile cele mai puternice în acest sens este cea a fostului secretar general, Codrin Ștefănescu. Acesta l-a acuzat, luna trecută, pe Ciolacu de legături cu serviciile secrete și de o atitudine non-combat față de președintele Klaus Iohannis și de Guvernul Orban.
La sfârșitul săptămânii trecute, Codrin Ștefănescu scria, pe pagina sa de socializare, că își dorește foarte mult ca Eugen Orlando Teodorovici, fost ministru de Finanțe, să candideze la șefia partidului.
“Sper să devină noul președinte al PSD! Sper să-și facă o echipă de oameni curajoși și hotărâți! Fără academii secrete, fără blaturi, fără ordine primite de la adversari! Și cred că este de datoria tuturor membrilor PSD să-și recupereze partidul! Sper ca acest mesaj să fie înțeles de către parlamentarii, președinții de organizații, primarii și activiștii PSD. Pentru că le datorăm acest lucru tuturor celor care ne-au votat și au încredere în noi! Eu te susțin, Eugen Orlando Teodorovici! Sper că mulți îmi vor urma exemplul”, a precizat Ștefănescu.
“Nu e scaunul lui Ciolacu. Este al meu!”
Eugen Orlando Teodorovici nu exclude o candidatură, dimpotrivă. Într-un interviu acordat postului Antena 3, întrebat dacă vizează scaunul lui Marcel Ciolacu, acesta a precizat că “nu este scaunul lui Ciolacu, e scaunul meu!”. Teodorovici reamintește că, la momentul demisiei Vioricăi Dăncilă, funcția de președinte interimar al PSD i-ar fi revenit, conform statutului, președintelui executiv, post pe care chiar Teodorovici îl deținea. Ulterior, în CEx, s-a luat decizia suspendării funcției de președinte executiv, iar Marcel Ciolacu a devenit președinte interimar.
Eugen Orlando Teodorovici face și un pronostic, anume că PSD va lua 40 la sută la viitoarele alegeri, “dacă va acționa cum trebuie”.
Ciolacu speră să-și păstreze puterea în partid, Teodorovici susține că funcția i se cuvine