x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Surse Antena 3: Document privind înghețarea pensiilor, prezentat de Guvernul Cîțu la Bruxelles

Surse Antena 3: Document privind înghețarea pensiilor, prezentat de Guvernul Cîțu la Bruxelles

21 Mai 2021   •   12:09
Surse Antena 3: Document privind înghețarea pensiilor, prezentat de Guvernul Cîțu la Bruxelles
Sursa foto: Lucian Alecu

Potrivit Antena 3, Guvernul României e prezentat la Bruxelles un document care prevede înghețarea pensiilor și renunțarea la pensionarea anticipată. 

Guvernul și-a asumat reforma pensiilor la Bruxelles pentru a primi cele 30 de miliarde de euro.

Conform documentului, pensiile vor fi înghețate pe termen scurt și mediu, ceea ce înseamnă că marea recalculare nu se va face și nu vor fi creșteri de pensii. Același document prevede interzicerea pensionării anticipate, fără a se specifica data. Totodată, documentul prevede și creșterea perioadei de cotizare și corelarea vârstei de pensionare cu speranța de viață.

Deputatul PSD, Marius Budăi, susține că Guvernul PNL a transmis deja la Bruxelles documentul care prevede că legea privind mărirea pensiilor nu va fi aplicată. Mai mult, în același document ar fi specificat faptul că pensia anticipată va fi desființată, iar vârsta de pensionare mărită.

"Guvernul Cîțu ne vrea părinții și bunicii săraci! Guvernul PNL a transmis la Bruxelles că intenționează să nu mai aplice legea care prevede mărirea pensiilor, că va desființa pensia anticipată, că va mări vârsta de pensionare, dar și vechimea în muncă necesară pensionării! PSD se opune categoric acestor intenții!", a scris Marius Budăi pe pagina sa de Facebook.

 

 

×
Subiecte în articol: florin citu