x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu, despre demisia șefului Poliției Române: Recunoaștere implicită a pactizării șefilor din Poliție cu liderii clanurilor de interlopi

Tăriceanu, despre demisia șefului Poliției Române: Recunoaștere implicită a pactizării șefilor din Poliție cu liderii clanurilor de interlopi

02 Sep 2020   •   10:58
Tăriceanu, despre demisia șefului Poliției Române: Recunoaștere implicită a pactizării șefilor din Poliție cu liderii clanurilor de interlopi
Sursa foto: Antena 3

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, afirmă, prin intermediul unei postări pe contul său de Facebook, că demisia șefului Poliției Române, Liviu Vasilescu, reprezintă o „recunoaștere implicită a pactizării” celor din conducerea Poliției cu liderii clanurilor de interlopi.

„Şeful Poliţiei Române şi-a dat demisia! Târziu şi doar la presiunea opiniei publice! Demisia lui este recunoaşterea implicită a pactizării şefilor din Poliţie cu liderii clanurilor de interlopi care ne terorizează oraşele. Este o palmă pe care nu merită să o primească zecile de mii de poliţişti oneşti care îşi fac treaba în condiţii dificile. Este o palmă pe care trebuie, în schimb, să o primească cei care au politizat totul, inclusiv Poliţia, şi au sacrificat siguranţa noastră pentru voturi. Şefii Poliţiei nu erau prieteni cu interlopii pe gratis sau nu le ofereau acestora protecţie fără să aştepte ceva în schimb, iar aici recompensa era voturi pentru partidul de la guvernare. Ar fi sănătos pentru democrație dacă șeful demisionar al Poliției ar da în vileag aceste aranjamente, dar cred că șefii lui îl vor tenta cu un post atât de călduț încât nu o va face. Să nu vă mire dacă Ludovic Orban îl va numi destul de repede consul general într-o țară frumoasă!", a scris Tăriceanu.  

Șeful Poliției Române, Liviu Vasilescu, a anunțat, marți, la finalul unei conferințe de presă organizate la MAI, că demisionează din funcție.

×