Liderul PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu, i-a invitat pe Mircea Geoană şi Theodor Stolojan să participe, până la sfârşitul acestei săptămâni, la o dezbatere privind planul de sprijinire a economiei.
"Mă deranjează că, în timp ce noi vorbim de măsuri concrete, stânga, mă refer la PSD şi PDL, stau ca galeria la meciul de football şi comentează, fluieră şi asigură locul chibiţului. Vreau să-i invit şi pe Mircea Geoană şi pe Theodor Stolojan la o dezbatere deschisă până vineri pe acest plan de măsuri, pentru că, în timp ce noi am prezentat un set de măsuri concrete, ei nu au făcut decât să critice şi să vorbească în generalităţi. Profit de această ocazie pentru a lansa această invitaţie publică la dezbatere celor două partide cu care suntem angrenaţi în dezbaterea şi campania electorală”, a spus Tăriceanu, într-o emisiune difuzată de TVR1.
Citește pe Antena3.ro