Preşedintele PLR Călin Popescu-Tăriceanu afirmă că o eventuală răsturnare a Guvernului pe cale judiciară ar fi "cea mai gravă încălcare a statului de drept" din ultimii 25 de ani.
"Victor Ponta se bucură în continuare de întregul sprijin al liberalilor rămaşi fideli atât valorilor liberalismului, cât şi votului popular masiv din 2012. Considerăm că o eventuală răsturnare a guvernului pe cale judiciară ar fi cea mai gravă încălcare a statului de drept, a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat din ultimii 25 de ani. Democraţia nu ar mai fi atunci, în România, decât o formă fără fond. Datoria noastră în acest moment şi în faţa unor astfel de ameninţări este ca să apăram statul de drept, democraţia şi, mai ales, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor", spune Tăriceanu, potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, AGERPRES.
Preşedintele PLR adaugă faptul că "instituţiile judiciare pot să ancheteze, dar nu trebuie să schimbe nici majorităţi parlamentare şi nici guverne", avertizând că în caz contrar democraţia în România ar fi "doar o lozincă".
Totodată, Călin Popescu Tăriceanu subliniază faptul că, în opinia sa, preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să îi acorde premierului Victor Ponta prezumţia de nevinovăţie.
"Am constatat cu îngrijorare că, în ochii DNA, prim-ministrul Victor Ponta a devenit suspect chiar în ziua în care noul PNL a depus o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, fără speranţa rezonabilă ca aceasta să întrunească o majoritate în Parlament. Ca şi în vara anului 2012, instituţiile judiciare par să intervină din nou cu mijloace represive într-un proces politic democratic.(...) Îngrijorarea s-a transformat în surprindere atunci când preşedintele României a cerut demisia şefului Guvernului. Ar fi potrivit ca domnul Iohannis să-şi amintească că în toamna anului trecut a cerut votul concetăţenilor săi în timp ce era trimis în judecată. Peste şase milioane de cetăţeni i-au acordat atunci prezumţia de nevinovăţie şi l-au ales ca preşedinte al României. S-ar cuveni ca domnul Iohannis să le imite exemplul şi să-i acorde domnului Ponta aceeaşi prezumţie", mai precizează acesta.
Preşedintele PLR mai spune că actuala coaliţie de guvernare este una care şi-a putut îndeplini angajamentele fără blocaje din partea preşedintelui României şi "fără certuri politice permanente".
"România este acum pe un drum bun: avem o creştere economică solidă, printre cele mai mari din Europa, avem o agendă de măsuri economice liberale, incluse în noul Cod Fiscal, cu efecte care se fac deja simţite pentru români. Toate acestea au fost posibile şi pentru că am avut - pentru prima dată în mulţi ani - o coaliţie de guvernare care a putut să îşi facă datoria fără blocaje politice din partea Preşedintelui şi fără certuri politice permanente. În aceste zile, nu trebuie să ne întoarcem din nou la instabilitate politică, la guverne făcute pe genunchi cu aceeaşi oameni incompetenţi din cabinetele Boc", mai spune Tăriceanu.
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat vineri că procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de premierul Victor Ponta, la data faptelor avocat, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul de corupţie de la companiile energetice Turceni şi Rovinari privind încheierea unor contracte de asistenţă juridică.
Sursa: Agerpres