Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că este neconstituţional gestul premierului Victor Ponta de a cere numirea lui Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar şi denotă existenţa unui "aranjament anterior".
"În momentul de faţă, la solicitarea prim-ministrului, care anunţă că e bolnav - eu aş fi avut şi exigenţa să îmi trimită şi un certificat medical, pentru că nu e joacă (...) -, şi a cerut neconstituţional, de altfel, preşedintelui Iohannis să îl numească pe Gabriel Oprea. Articolul 107 e clar ca briciul. (...) Acolo spune "în cazul în care premierul nu este în capacitatea de a-şi exercita funcţia, preşedintele desemnează un premier interimar". Faptul că Victor Ponta îşi permite să anunţe el pe cine va desemna practic preşedintele ne arată că suntem în faţa unui aranjament anterior", a declarat Băsescu la postul B1.
Acesta a catalogat gestul lui Ponta dreptul unul "absolut neuzual", precizând că, dacă ar fi fost pus într-o astfel de situaţie, niciun prim-ministru nu ar fi putut să îi impună un premier interimar.
"Dacă eu aş fi fost în locul domnului Iohannis şi un prim-ministru, oricare ar fi fost el, inclusiv Ponta, îmi spunea "eu de astăzi sunt bolnav şi îl propun în funcţia de prim-ministru pe X", nu avea nicio şansă să i-l numesc. (...) Părerea mea este că şi-a permis acest lucru, deşi ştia că nu are nicio atribuţiune în propunerea de prim-ministru interimar, pentru că avea aranjamentul făcut înainte de a pleca. Este absolut neuzual ca prim-ministrul, care se declară bolnav 28 de zile de acum înainte, să facă propunere de nominalizare pentru funcţia de prim-ministru interimar. Nu e constituţional. Şi-a permis să o facă exact pentru că a avut un aranjament. Dacă nu l-a avut, a făcut o mare greşeală", a afirmat fostul şef al statului.