x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Traian Băsescu își vrea privilegiile înapoi: proces cu SPP la Curtea de Apel București

Traian Băsescu își vrea privilegiile înapoi: proces cu SPP la Curtea de Apel București

26 Mai 2022   •   11:11
Traian Băsescu își vrea privilegiile înapoi: proces cu SPP la Curtea de Apel București

Fostul președinte Trana Băsescu își vrea privilegiile înapoi și cere acest lucru în instanță, unde a deschis un proces împotriva Serviciului de Protecție și Pază (SPP). Părțile sunt chemate joi în fața magistraților Curții de Apel București.

Traian Băsescu are calitatea de reclamant în procesul de la Curtea de Apel București, iar SPP este pârât.

Fostul președinte cere instanței de contencios administrativ şi fiscal suspendarea executării actului administrativ nr. 1029/28.03.2022.

Dosarul a fost înregistrat în 28 aprilie, la o lună după ce fostul președinte al României a rămas fără privilegiile pe care le-a avut ca șef al statului, ca urmare a deciziei definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a stabilit că Traian Băsescu a fost colaborator al fostei securități.

Fostul președinte Traian Băsescu ar putea fi evacuat din vila de protocol și s-a cerut ajutorul unui executor judecătoresc. RA-APPS a anunțat miercuri că Băsescu nu a respectat termenul legal pentru eliberarea imobilului.

„Prin notificarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (R.A.-A.P.P.S.) din data de 28.03.2022, Dlui. Traian Băsescu, beneficiarul contractului nr. 1.905/19.02.2015 având ca obiect folosința gratuită a imobilului- reședință oficială situat în București, Str. Gogol nr. 2, sector 1, i s-a comunicat faptul că în termenul prevăzut de lege de 60 de zile de la încetarea contractului, atât Dumnealui, cât și membrii familiei au obligația de a elibera și de a preda reședința oficială. În data de 23.05.2022 s-a împlinit termenul legal de 60 de zile în care Dl. Traian Băsescu avea obligația de a elibera și preda imobilul situat în București, Str. Gogol nr. 2, sector 1”, au anunțat reprezentanții RA-APPS.

Ca urmare, fostul președinte ar putea fi evacuat.

„Întrucât imobilul menționat nu a fost eliberat și predat către R.A.-A.P.P.S., fostul Președinte al României a fost notificat, în acest sens, prin executor judecătoresc. Precizăm faptul că, în condițiile în care nu se va da curs notificării în sensul eliberării reședinței oficiale, vom demara procedurile de evacuare”, au precizat reprezentanții RA-APPS.

Fostul președinte al României a pierdut dreptul de a folosi locuința de protocol, după ce instanța supremă a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității. Ulterior, Traian Băsescu a anunțat că își cumpără un apartament în București pentru a elibera vila RA-APPS.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Traian Băsescu