x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Trei deputați vor ca instituțiile să tipărească gratuit documentele pe care le solicită de la cetățeni. Colegii lor senatori nu sunt de acord

Trei deputați vor ca instituțiile să tipărească gratuit documentele pe care le solicită de la cetățeni. Colegii lor senatori nu sunt de acord

de Ion Alexandru    |    31 Mar 2022   •   07:35
Trei deputați vor ca instituțiile să tipărească gratuit documentele pe care le solicită de la cetățeni. Colegii lor senatori nu sunt de acord

Liderul PNL Sector 1, Sebastian Burduja, împreună cu doi colegi liberali deputați propun modificarea legislației, în sensul că instituțiile publice care le solicită cetățenilor copii după anumite documente, pentru a le elibera alte documente, să asigure gratuit serviciile de tipărire a acestora.

Același lucru se propune și în cazul persoanelor juridice de drept privat, dar de utilitate publică, inițiatorii arătând că multe dintre documentele solicitate sau copii după acestea reprezintă o obligație impusă birocratic chiar de către acești emitenți. Legea a fost respinsă, săptămâna trecută, de Senat, cu largul aport al Coaliției de guvernare, dar și al celor de la USR. 29 de parlamentari PNL au ales să se abțină. În prezent, proiectul, care este susținut de Guvern cu „jumătate de gură”, se află în dezbaterea Camerei Deputaților.

Deputații liberali Sebastian Burduja (FOTO), Maria Gabriela Horga și Olivia Diana Morar au depus la Parlament o propunere legislativă pentru modificarea OUG 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative. Cei trei arată că, în prezent, deși s-au aprobat, de-a lungul timpului, mai multe acte normative de debirocratizare a administrației publice, acestea, însă, solicită în continuare cetățenilor copii în format fizic pentru eliberarea unor acte, cereri sau formulare.

Dispozițiile OUG 41/2016 sunt, astfel, lipsite de aplicabilitate, spun cei trei deputați, „atât timp cât autoritățile îi obligă pe cetățeni să vină cu copii de pe diverse acte, altele decât cele emise de către instituțiile publice sau organele de specialitate ale administrației publice centrale”.

S-au dezvoltat adevărate afaceri cu fotocopierea de documente

Potrivit inițiatorilor acestei legi, pe lângă unele autorități, instituții sau chiar în cadrul acestora, s-au dezvoltat, de-a lungul timpului, adevărate afaceri cu xeroxuri, „unele dintre ele oferind servicii de fotocopiere mult peste prețul pieței, profitând de urgența și de graba cetățenilor în a-și rezolva problemele cu administrația”.

În expunerea de motive se arată că solicitarea copiilor după diverse acte încetinește și îngreunează excesiv procesul de prestare a serviciilor publice, „cu atât mai mult cu cât, în unele locuri, serviciile de fotocopiere nu sunt deloc accesibile”. „De asemenea, trebuie reținut și faptul că programul cu publicul este unul limitat, cetățenii nereușind de cele mai multe ori să fotocopieze actele și să revină la respectiva instituție publică în aceeași zi, în intervalul de lucru cu publicul”, mai arată sursa citată.

Oamenii sunt plimbați pe la xerox

O altă situație problematică este aceea în care autoritatea sau instituția publică, deși solicită depunerea unor formulare și cereri în format fizic, nu asigură, în mod gratuit, modelele tipărite pentru aceste documente. Astfel, cetățenii sunt obligați să le descarce de pe un site și să le tipărească pe cheltuiala lor. „Multe persoane află că trebuie să-și tipărească cererile și formularele după ce ajung la autoritate, fiind nevoite să revină în altă zi cu ele. Apoi, există persoane în vârstă sau cu probleme materiale, cărora le este dificil să plătească contravaloarea unor cereri sau formulare, precum și costurile cu deplasarea”, subliniază cei trei deputați.

Propunerea mută costurile de la contribuabil la stat

Legea propusă de acești inițiatori urmărește, în primul rând, instituirea obligației în sarcina autorităților și instituțiilor publice centrale și locale de a pune la dispoziția cetățenilor, în mod gratuit, în format fizic pe hârtie, dar și electronic, pe website-ul propriu, modele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate. Apoi, propunerea obligă autoritățile publice care solicită copii în format fizic, pe hârtie, pentru diverse acte, cereri sau formulare, altele decât cele emise de către instituțiile publice sau de organele de specialitate ale administrației publice centrale, să asigure, în mod gratuit, fotocopierea acestora.

„Este normal ca autoritatea publică să asigure întreaga infrastructură necesară completării și depunerii cererilor și formularelor de care autoritatea condiționează prestarea unui serviciu public”, se mai arată în expunerea de motive. 

În al treilea rând, propunerea legislativă extinde aplicabilitatea acestor măsuri nou instituite și în sarcina persoanelor juridice de drept privat care, conform legii, au obținut statut de utilitate publică sau care sunt autorizate să presteze un serviciu public în regim de putere publică.

Ce impact ar avea o astfel de măsură

Impactul macroeconomic al acestei legi ar face ca instituțiile vizate să fie nevoite să-și actualizeze cheltuielile cu materiale consumabile și de papetărie. Nu există impact asupra mediului concurențial sau de afaceri, însă instituțiile centrale și locale sau de drept privat de utilitate publică ar fi nevoite să achiziționeze aparatura necesară acoperirii tipăririi și multiplicării actelor pe care le solicită.

Legea nu ar avea impact asupra mediului, deoarece „nu va crește cantitatea de hârtie utilizată de administrație, ci doar mută sarcina acoperirii costurilor cu tipărirea și multiplicarea de la cetățean la autoritate”, se mai arată în actele citate.

Guvernul este, parțial, de acord cu proiectul. Senatul l-a respins

Pe lângă cei trei deputați PNL care au inițiat acest proiect de lege, propunerea a mai fost semnată de alți 21 de liberali din Camera Deputaților. Legea a ajuns la vot, în plenul Senatului, cu raport de respingere, în data de 21 martie 2022, când a și fost picată.

Interesant este că 73 de senatori au votat pentru respingere, doar patru voturi au fost pentru adoptare, iar alți 30 de senatori s-au abținut de la vot. 29 dintre aceștia sunt chiar parlamentari PNL. Pentru picarea legii au votat PSD, UDMR și USR. Pentru adoptarea ei, au votat patru senatori de la AUR. 

Legea a ajuns la Camera Deputaților, unde Comisia pentru Administrație are termen să depună raportul până pe data de 13 aprilie. La dosar există și punctul de vedere al Guvernului Ciucă, favorabil, dar cu observații. Una dintre aceste observații arată că ar trebui ca legea să se aplice numai autorităților publice centrale, nu și celor locale, pentru a nu se încălca principiul autonomiei locale.

×